În momentul în care a anunţat platforma 3DEXPERIENCE, Dassault Systemes le-a arătat clienților cum să conecteze oameni, idei, soluţii şi date, într-un mediu unic, pentru a reduce procesarea manuală, cauza principală a lipsei de eficienţă. Acum compania face un pas înainte și vrea să le ofere utilizatorilor sau potențialilor utilizatori posibilitatea să descopere și să exploreze platforma 3DEXPERIENCE.
În acest scop, Dassault Systemes organizează sub emblema 3DEXPERIENCE Forum, două întâlniri cu cei dornici să afle mai multe depre soluțiile companiei și despre cum acestea își pot amortiza rapid investiția în timp ce transformă munca de rutină într-o experienţă deosebită. Evenimentul se desfășoară în două locații diferite din țară, în încercarea de a facilita cât mai mult accesul celor ce doresc să participe la aceste prezentări și workshop-uri.
Participarea este gratuită și se face pe bază de înregistrare. Evenimentele se desfășoară la Timișoara și la Brașov. Link-urile de înscriere pentru cele două evenimente le găsiți pe CADzone.ro.