Producătorul coreean își vede de cursul normal al lucrurilor, încercând să depășească cât mai repede scandalul cu acumulatorii de Note 7 și lansează în china versiunea nouă de Galaxy On7. Un telefon care a ajuns anii trecuți și pe teritoriul țării noastre. Are cu ce să atragă un astfel de terminal? Este prețul la care a fost el pus în vânzare în China, de aproximativ 240 dolari, suficient de atractiv? Pentru că până la urmă, o mare parte din succesul unui smartphone este dată de un raport preț/specificații cât mai atractiv.
Varianta 2016 a lui Samsung Galaxy On7 vine cu un display full HD de 5,5 inchi, cu chipset Qualcomm Snapdragon 625, cu procesor octa-core de până la 2 GHz, cu o memorie RAM de 3 GB și o capacitate internă de stocare de 32 GB, care se poate mări prin microSD. La nivel de camere foto, avem un cuplu devenit deja standard, de 13 megapixeli cea principală și 8 megapixeli cea frontală. Un Android 6.0 Marshmallow și un acumulator de 3300 mAh cu suport pentru fast charging, un senzor pentru citirea amprentei digitale integrat în butonul home și o paletă de culori care include și un roz (pentru că e la modă), completează lista cu caracteristici pe care Galaxy On7 (2016) le aduce în fața potențialilor clienți.
Mie mi se pare că are ceva șanse de a face o figură frumoasă de vânzări. Sper să gândească și Samsung la fel și să îl facă disponibil și la nivel global.
via Samsung