Deși pare greu de crezut că numele companiei coreene mai poate fi asociat într-o notă pozitivă cu noțiunea de acumulator în contextul problemelor pe care Samsung le are cu bateriile de pe Galaxy Note 7, care se supraîncălzesc până la explozie în momentul încărcării, iată totuși că este posibil. Samsung SDI, o companie din cadrul gigantului coreean, intenționează să deschidă o unitate de producție de acumulatori pentru vehicule electrice în Ungaria, în apropiere de Budapesta.
Fabrica ar urma să fie gata până în a doua jumătate a anului 2018, moment în care ar începe producția. În momentul în care va produce la capacitate maximă, fabrica va putea furniza anual pachetele de acumulatori pentru nu mai puțin de 50.000 de vehicule integral electrice. Cum printre clienții Samsung SDI se numără și producători europeni, spre exemplu BMW, manevra are clar rolul de a scurta timpii de livrare pentru a face față cât mai eficient cererilor venite din partea clienților. Probabil pe același considerent a mers și LG, care țintește Polonia cu o astfel de unitate de producție, chiar mai mare.
Citiți continuarea pe EVmagazine.ro.