HomeFeaturedFocusApple pierde un proces pentru incalcarea de patente

Apple pierde un proces pentru incalcarea de patente

iphone-6s

Să fim bine înțeleși, compania din Cupertino este cea acuzată (și dată în judecată) pentru că a încălcat niște patente, iar decizia judecătorului confirmă acest lucru. Am ținut să fac această lămurire pentru că de obicei Apple este cea care îi acționează în instanță pe alții pentru încălcarea de patente. Ei bine, uite că o mai pățesc și ei, copiaza și Apple de la alții.

Însă nu asta mi se pare cea mai importantă parte a materialului. Faptul că Apple are de plătit despăgubiri de 3 milioane de dolari (o sumă chiar mică în această piață a patentelor din Statele Unite) este destul de neinteresant. Însă cui are Apple de plătit? Cine este compania care i-a dat în judecată pe cei din Cupertino? Este vorba despre o companie numită MobileMedia Ideas, la care sunt acționari printre alții și Sony și Nokia, care se ocupă exact cu acest lucru. Preia patente și încearcă să le valorifice, cel mai adesea prin acțiuni în instanță. Compania s-a mai răfuit prin tribunale cu HTC sau BlackBerry.

Dat fiind că nu îmi place deloc această practică, mă declar mai mult decât fericit că, din totalul de despăgubiri pretins de această companie de la Apple, de 18 milioane de dolari, autoritățile juridice au decis că cei din Cupertino au de plătit doar 3 milioane. Chiar și așa însă, mi se pare aiurea că un verdict favorabil validează cumva acest tip de business, încurajând și alți atârnători să încerce să se îmbogățească în acest fel.

via ArsTechnica

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep