HomeMobileAndroidHTC a prezentat oficial modelul One A9s

HTC a prezentat oficial modelul One A9s

HTC One A9s Pack Shot

Este mai degrabă o repoziționare pe segmentul mid-range a lui One A9, care nu s-a bucurat de primirea așteptată de oficialii HTC decât un upgrade. De fapt, dacă ne uităm la lista cu specificații tehnice a lui One A9s, vedem că au fost făcute câteva ajustări care ar trebui să permită un preț mult mai competitiv decât cel cu care a debutat One A9 (unul dintre principalele motive ale vânzărilor sub așteptări).

Cu un design asemănător, cu câteva mici modificări și îmbunătățiri care par să îl apropie și mai mult de iPhone, telefonul vine cu aceeași dimensiune de 5 inchi a ecranului, care acum este un IPS. Chipset-ul este un MediaTek Helio P10 (procesor octa-core Cortex-A53 și GPU Mali-T860MP2). La nivel de memorii se disting două variante, una cu 2 GB de RAM și stocare de 16 GB și una cu RAM de 3 GB și memorie internă de 32 GB. Camera foto principală este de 13 megapixeli (f/2.2), cea frontală este de 5 megapixeli, iar acumulatorul crește la 2300 mAh. Se păstrează senzorul pentru citirea amprentei digitale, poziționat tot în butonul fizic home.

Mi-ar plăcea să văd și prețurile pe care HTC le va recomanda pentru cele două versiuni de One A9s înainte de a mă pronunța asupra eficienței unei astfel de manevre destul de stranii. Cine știe, poate este un loz câștigător.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep