HomeFeaturedFocusCinci argumente in favoarea lui Huawei P9 lite

Cinci argumente in favoarea lui Huawei P9 lite

20160826_115559

Am așteptat cu mare nerăbdare testul de P9 lite, un telefon cu o reputație foarte bună pe piața din România, mai ales din perspectiva raportului preț specificații și un telefon care avea în spate o moștenire destul de grea din partea predecesorului său. Modelul Huawei P8 lite a fost cel mai vândut smartphone din România, din rețeaua Vodafone, de anul trecut și încă se mai găsește și astăzi în ofertele operatorilor și pe magazinele online de specialitate. Producătorul chinez a ridicat ștacheta odată cu noua generație, venind cu specificații mai apropiate de zona de mid-range, încercând în același timp să țină prețul cât mai competitiv. Dacă reușește sau nu, vom vedea împreună în cele ce urmează. Impresia mea este că Huawei P9 lite este un telefon atractiv, cu potențial de vânzări destul de mare, care valorifică foarte bine banii investiți de un cumprător cu buget limitat și care încearcă să scoată cât mai mult din investiția sa.

20160826_115515

L-am testat timp de o lună și am și câteva argumente (unele personale) pentru care P9 lite poate fi recomadat fără probleme. Însă înainte de a trece la enumerarea și justificarea lor, ar trebui să parcurgem împreună lista cu specificații tehnice, pentru a putea vedea unde se plasează din punct de vedere tehnic acest telefon.

  • Display: IPS 5,2 inchi
  • Rezoluție: full HD, 1920 x 1080 pixeli
  • Chipset: HiSilicon Kirin 650
  • Procesor: octa-core (4 x Cortex-A53 la 2,0 GHz şi 4 x Cortex-A53 la 1,7 GHz)
  • GPU: Mali-T830MP2
  • Memorie RAM: 2 GB
  • Memorie internă: 16 GB
  • Card microSD: da, până la 128 GB
  • Cameră foto principală: 13 megapixeli (f/2.0, LED Flash)
  • Cameră foto frontală: 8 megapixeli (f/2.0)
  • Acumulator: 3.000 mAh
  • Sistem de operare: Android 6.0 Marshmallow
  • Senzor pentru amprentă digitală: da
  • Dual-SIM: da (hibrid)
  • Conectivitate LTE: da
  • Dimensiuni: 146,8 x 72,6 x 7,5 mm
  • Greutate: 147 grame

Așa cum se poate vedea, Huawei P9 lite nu își propune să uimească prin configurația sa. Scopul său este altul. Acela de a aduce specificații cât mai decente, care să facă față fără probleme solicitărilor cotidiene ale unui utilizator obișnuit. Și o pot spune din proprie experiență că reușește din plin acest lucru. A făcut-o și Alcatel POP 4, care a venit cu parametri tehnici mult mai slabi, dar nu a clacat la niciuna dintre sarcinile la care a fost supus. P9 lite arată mult mai bine și din punct de vedere tehnic, iar acest lucru se reflectă rapid și în comportamentul său.

Pretul

Până la a trece la performanțele telefonului, trebuie să aducem în discuție prețul lui Huawei P9 lite, primul dintre argumentele cu care acest smartphone vine în fața publicului. Mai ales că am tot adus în discuție raportul preț/specificații al acestui terminal și ecuația trebuie completată.

20160826_115625

Huawei P9 lite costă 1149 lei la eMag. Un preț atractiv, care transformă telefonul într-una dintre principalele opțiuni pentru cei care au un buget limitat pentru achiziția unui smartphone. Trece puțin de bariera celor 1000 de lei, însă suplimentarea merită din plin. Și doar pentru că este printre puținele telefoane la acest preț (dacă nu cumva singurul de pe piața din România) care aduce un senzor pentru citirea amprentei digitale. Ca o paranteză, evoluția prețului oferă perspective pentru o scădere a acestuia chiar sub valoarea de 1000 de lei în perioada sărbătorilor de iarnă.

Însă chiar și la valoarea actuală, Huawei P9 lite este una dintre cele mai avantajoase alegeri de smartphone de pe piața din România, atâta timp cât vorbim despre un brand consacrat (chinezii de la Huawei sunt totuși pe poziția a treia a topului global al producătorilor de smartphone și evoluția lor este una pozitivă) și de o modalitate de achiziție cât de cât normală. Da, știu, se pot găsi în acest buget și configurații mai atractive pe la comercianții online din China care fac livrări și în România, dar o eventuală problemă de garanție ar complica destul de tare lucrurile.

Performantele si stabilitatea

Automat, după ce am discutat despre configurația telefonului și prețul acestuia, după ce am reușit să avem astfel o imagine a raportului preț/specificații, apare în discuție problema performanțelor. Reușește acest telefon să se descurce cu toate sarcinile la care este supus? Face față din punctul de vedere al performanțelor de care este capabil? Este suficient de stabil?

Răspunsul este același la toate aceste întrebări. Da! L-am folosit mai bine de o lună și mi-am făcut treaba cu el fără sincope. Telefon, browsing, social media, două conturi de mail, conectare permanentă la două wireless-uri (acasă și la birou), date, fotografii și mici reprize de gaming. Cam tot ceea ce înseamnă utilizarea normală a unui smarphone. La nivel de stabilitate, dacă spun că nu s-a blocat niciodată, cred că am spus tot.

Evident, am și câteva capturi de ecran din AnTuTu, pentru amatorii de cifre (seci, după părerea mea) și comparații între terminale. Aici nu sunt multe de spus, acestea sunt rezultatele, că sunt bune sau nu, mie mi se pare greu de spus.

antutu

Oricum, ca și concluzie, Huawei P9 lite este un telefon stabil, cu performanțe peste medie. Probabil că un utilizator înrăit de Android, care solicită puternic terminalul mobil, s-ar lovi la un moment dat de limitările hardware pe care configurația acestuia le are, însă pentru un nivel mediu de folosire, P9 lite are tot ce îi trebuie.

Senzorul de amprenta

Una dintre caracteristicile destul de puțin întâlnite la telefoanele din această categorie de preț de pe piața din România, este prezența senzorului pentru citirea amprentei digitale. Huawei s-a lăudat  atât cu faptul că P9 lite este singurul telefon din gama sa de preț cu senzor pentru amprentă, cât și cu tehnologia folosită, care face utilizarea acestui zenzor foarte rapidă și eficientă. Aici trebuie să fac o scurtă paranteză și să spun că am devenit fanul plasării pe spatele telefonului a cititorului de amprentă digitală, este mult mai ușor de folosit decât atunci când este inserat în butonul home.

20160826_115602

Dacă la prima afirmație nu pot să comentez, noțiunea de gamă de preț fiind totuși destul de largă și lăsând loc de posibile interpretări, la cea de-a doua, cea care făcea referire la rapiditatea senzorului pentru amprentă, pot să confirm. Dincolo de detaliile tehnice din spate, la o utilizare cotidiană cu tot ce atrage ea, pentru o perioadă de o lună de zile, deblocarea telefonului prin intermediul amprentei digitale s-a dovedit a fi o operațiune extrem de rapidă și cursivă. Funcționează foarte repede și reușește să nu dea erori de citire a amprentei.

Prin comparație, folosesc aceeași modalitate de deblocare și pe un Samsung Galaxy S7. Un telefon de 2800 de lei, mai mult decât dublul prețului cerut pe Huawei P9 lite, un telefon dintr-o altă clasă. Un telefon de la care am avut așteptări foarte mari, unele dintre ele îșelate amarnic, lucru care va face obiectul unui material separat. Senzorul acestuia dă erori frecvente de citire a amprentei și face utilizarea sa un adevărat calvar. Am folosit chiar și același deget, pentru a elimina orice dubiu (pentru că la un moment dat am crezut că este ceva în neregulă cu degetul meu), însă degeaba.

Așa că și prin prisma acestei comparații, cred că senzorul de citire a amprentei digitale de pe Huawei P9 lite este un argument forte pe care acest telefon îl aduce în fața cumpărătorilor săi, atât prin eficiența și rapiditatea sa, cât și din perspectiva categoriei de preț din care face parte telefonul.

Constructia

Aici aprecierea devine subiectivă, contează destul de mult gusturile fiecărui utilizator. Mie mi-a plăcut mult Huawei P9 lite, atât din perspectiva construcției, care este destul de apropiată de cea a flagship-ului Huawei P9 ca și formă, cât și din punctul de vedere al materialelor utilizate. Deși păstrează aceleași linii, P9 lite este construit din plastic, cu o ramă metalică. Prin comparație, Huawei P9 avea o carcasă unibody din metal. Însă faptul că am avut la teste varianta albă de culoare cred că a cântărit destul de mult, pentru că am început să apreciez tot mai tare telefoanele care nu sunt negre.

20160831_123016

Producătorul chinez a arătat destulă grijă la alegerea materialelor, finisajele sunt de calitate, chiar dacă vorbim despre un telefon din zona mid-range, îmbinările nu lasă diferențe de nivel sesizabile la mână, iar plasticul utilizat pare destul de rezistent, atât din punct de vedere al comportamentului la amprente și urme lăsate pe el, cât și ca rezistență fizică. De altfel, tot telefonul dă o senzație de solid, de bine construit, în ciuda dimensiunilor destul de mici pe care le are. Este finuț, dar nu lasă deloc impresia de fragilitate.

20160831_122931

Îmi place cum este construit, îmi place cum se simte în mână, m-am împăcat destul de bine cu el. Este o apreciere subiectivă, așa cum spuneam. Îmi place ca atunci când vine vorba de aspect și construcție, să le recomand tuturor să încerce să ia contactul cu un smartphone înainte de a-l achiziționa. Țineti-l în mână, butonați-l și vedeți cum vi se pare. Așa vă puteți da seama dacă este ceea ce căutați sau nu, cel puțin din punct de vedere fizic.

Camera

Camera foto reprezintă una dintre cele mai utilizate funcții ale unui smartphone în rândul posesorului obișnuit de telefoane inteligente. Iar eu nu fac excepție de la această regulă. Ne-am obișnuit să ne bazăm pe telefoanele noastre atunci când vine vorba de fotografii, fie că este vorba de momente inedite, nepremeditate, pe care dorim să le surprindem pe moment, fie că vorbim despre activități planificate din timp, precum concedii, serbări ale copiilor sau excursii. Iar Huawei P9 lite este un smartphone cu o cameră pe care te poți baza în oricare din scenariile de mai sus.

Nu este cea mai bună cameră de smartphone, nici pe departe, însă privită și prin perspectiva prețului pe care telefonul în are și a segmentului în care acesta se plasează, rezultatele sunt peste așteptări. Chiar dacă nu vine cu sistemul dual de la Leica pe care îl afișează fratele său mai mare, Huawei P9, telefonul nostru ne arată că producătorul chinez a avut destulă grijă și când a gândit camera de pe P9 lite. Fotografiile sunt reușite, culorile sunt păstrate destul de bine, nu sunt șterse și, per ansamblu, rezultatul este unul bun. Mai jos aveți câteva fotografii realizate cu Huawei P9 lite.

img_20160814_194057

img_20160814_193723

img_20160814_193637

img_20160814_193621

img_20160815_185013

img_20160815_185038

img_20160821_125330

img_20160821_133147

img_20160826_113543

img_20160826_113648

img_20160826_114251

img_20160826_105710

img_20160826_114212

img_20160826_113607

Așa cum spuneam, trebuiesc privite și prin perspectiva prețului acestui smartphone. Așa că vă propun o comparație, aceeași perspectivă surprinsă cu un Huawei P9 lite (poza de sus) și cu un Samsung Galaxy S7 (poza de jos), despre care se spune că are una dintre cele mai bune camere foto. Eu unul consider că diferența de preț nu se reflectă și în diferența dintre cele două fotografii, chiar și cu redimensionarea făcută pentru site.

poza-comparatie-huawei-p9-lite

foto-comparatie-galaxy-s7

Acesta este motivul pentru care am inclus camera în rândul argumentelor în favoarea achiziției acestui smartphone.

Ca un update ulterior publicării acestui material și în același timp ca o notă negativă în ceea ce privește camera foto de pe Huawei P9 lite, adaug și câteva fotografii făcute noaptea, în condiții slabe de lumină. Pentru comparație, am realizat fotografii similare și cu Samsung Galaxy S7, un smartphone care poate fi considerat drept referință atunci când vine vorba de calitatea fotografiilor realizate cu el. Huawei P9 lite își arată limitările și realizează niște fotografii destul de slabe. E drept, sunt utilizabile, dar sunt sub așteptări.

În partea de sus aveți fotografia realizată cu Huawei P9 lite, în partea de jos pe cea realizată cu Samsung Galaxy S7.

În primă fază, o fotografie realizată pe o stradă destul de slab luminată. Diferențele se observă mai ales în depărtare. Fotografia realizată cu Huawei P9 lite este totuși satisfăcătoare.

huawei-1

s-1

Apoi, o fotografie cu Piața Sfatului din Brașov noaptea, însă cu o sursă de lumină în apropiere, care alterează focalizarea camerei. În cazul Huawei P9 lite, afectează destul de tare claritatea fotografiei.

huawei-2

s-2

În final, o fotografie într-un colț mai întunecat la Bisericii Negre din Brașov, cu o sursă de lumină aflată mai departe de locul în care am fotografiat. P9 lite încearcă să deschidă fotografia din software, însă rezultatul nu este cel mai fericit.

huawei-3

s-3

În toate cazurile, fotografiile au fost realizate pe modul auto, cu flash-ul pe aceeași setare (auto).

Concluzii

Huawei P9 lite este un smartphone pe care îl recomandă un raport preț/specificații extrem de atractiv pentru piața din România. Este un smartphone care vine cu câteva atuuri pe care le-am enumerat mai sus. Desigur, sunt și aspecte care nu mi-au plăcut, cu interfața software în fruntea listei, însă impresia generală a fost una bună.

Eu recomand acest telefon ca opțiune pentru toți cei care au un buget limitat în jurul valorii de 1000 lei. Și cred că faptul că și operatorii îl împing în față destul de puternic este o recunoaștere a calității lui. Dar și o garanție a faptului că are toate șansele să depășească cifrele de vânzări ale predecesorului său.

5 COMENTARII

    • Am testat telefonul cu un singur SIM. Al doilelea slot este hibrid (SIM sau microSD) si, din ce am citit, este de tip dual stand-by. Asta inseamna ca atata timp cat unul dintre SIM-uri este folosit pentru voce, al doilea este inactiv. Ceea ce nu este prea fain pentru un utilizator inrait de dual-SIM.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep