O face prin intermediul site-ului oficial al companiei, acolo unde terminalul apare listat, fără a dezvălui însă informații de ordin comercial, legate de preț sau disponibilitate. Chiar și așa, sunt destul de sigur că prețul nu are cum să fie foarte mare, mai ales dacă ne uităm la specificațiile tehnice ale acestui telefon, unele de entry-level. Așa cum îi spune și numele, Pixi 4 Plus Power pune accentul pe capacitatea acumulatorului. 5000 mAh ar trebui să fie mai mult decât suficienți pentru configurația acestui telefon, iar abilitățile fast charging și posibilitatea de a încărca alte dispozitive mobile sunt bonusuri oferite utilizatorilor în căutarea unei autonomii cât mai mari.
Restul configurației nu impresionează absolut deloc și nici nu cred că își propune așa ceva. Un display IPS de 5,5 inchi și 720p rezoluție (HD), un chipset nespecificat, dar care nu pare capabil de conectivitate LTE (cel mai probabil un model MediaTek), o memorie RAM de 1 GB, o capacitate internă de stocare de 8 GB, o cameră foto principală de 13 megapixeli și una frontală de 5 megapixeli, un Android 6.0 Marshmallow și o gamă foarte vioaie de culori, care chiar este pe gustul meu.
La cum îl văd eu, Pixi 4 Plus Power este un smartphone pentru tinerii care vor să nu depindă de priză și să se bucure de o libertate cât mai mare. Sună fain în teorie. În practică (cel puțin pe la noi), omul cu cât este mai limitat din punct de vedere financiar, cu atât are un terminal mai high-end, așa că socotelile celor de la Alcatel s-ar putea să nu se potrivească întocmai. Rămâne de văzut și cu ce preț va ieși acest telefon la înaintare.
via Alcatel