Deși așteptăm promovarea în liga mare a jucătorilor de pe piața de smartphone (pas care ar coincide și cu pătrunderea oficială și directă și în Europa și Statele Unite), Xiaomi pare să nu uite obiceiurile de liga a II-a și revine la un obicei mai vechi. Mai exact, se laudă cu o nouă vânzare de tip flash. Mai exact, ne informează plini de fală că Xiaomi Redmi 3S Prime a vândut 90.000 de unități în doar 8 minute. S-a întâmplat pe piața din India, acolo unde chinezii au lansat telefonul și unde, dat fiind acest succes, pregătesc o nouă tranșă pentru 17 august.
Bravo lor, dar eu unul nu sunt deloc sensibilizat de astfel de reușite, destul de îndoielnice și greu de verificat. Aș fi fost mult mai încântat să aflu că își aduc și telefoanele în Europa, că deschid o reprezentanță oficială sau un magazin propriu. Din păcate pentru ei, vânzarea prin magazinele online din China nu este încă destul de bine primită de către publicul larg, așa că Xiaomi se plafonează și se chinuie să prindă top 5-ul la nivel global al producătorilor de smartphone. Nu reușește mereu acest lucru și pare să își fi atins limitele. Este păcat, o spun a nu știu câta oară, pentru că telefoanele lor reușesc mereu să vină cu un raport preț/specificații foarte competitiv. Și cred că și-ar păstra această caracteristică și după taxele pe care vânzarea în Europa sau Statele Unite le-ar presupune.
via BGR