Se pare că HTC pregătește corespondenții pe zona de mid-range a flagship-ului HTC 10. Telefoane mai slabe, așa cum era de așteptat, mai ieftine și de plastic (că doar ăsta este unul dintre elementele specifice ale seriei Desire). Și poate cu mai multă priză la public, cu mai mult succes la vânzări. Au început să iasă la iveală informații despre unul dintre acestea, HTC Desire 10 Lifestyle. Model care, se spune prin piață, va fi însoțit și de către HTC Desire 10 Pro, ceva mai nervos din punct de vedere tehnic. Cât de nervos, vom vedea în momentul în care sursele din industrie vor începe să publice informații despre el.
Deocamdată atenția este ațintită asupra lui HTC Desire 10 Lifestyle, pe care chiar celebrul @evleaks îl aduce în atenția opiniei publice, scăpând câteva date tehnice. Se pare că terminalul va avea un display HD (720p) de 5,5 inchi, o cameră foto principală de 13 megapixeli, una dedicată selfie-urilor de 5 megapixeli, boxe stereo BoomSound Hi-Fi Edition, un sistem audio pe 24 de biți și o pereche de căști ceva mai premium decât media. Desire 10 Lifestyle va avea un chipset Qualcomm cu procesor quad-core și două versiuni, în funcție de memorii. Una cu 2 GB de RAM și stocare de 16 GB și una cu 3 GB de RAM și 32 GB de memorie internă.
Evident, pentru succesul acestui terminal mai sunt și alte condiții de îndeplinit. Una dintre ele este legată de preț, detaliu pe care probabil că îl vom cunoaște doar în momentul unui anunț oficial. Ca orice telefon din seria Desire și acest model are șanse mari să facă o figură frumoasă în ofertele operatorilor. Dar până acolo mai este ceva drum.
via GSM Arena