Nu e glumă, au început oamenii să își arunce telefoanele din avion, pentru a demonstra cât de rezistente sunt. Nu este prima dată când se întâmplă așa ceva, am mai relatat despre un iPhone care a rezistat unei căzături dintr-un avion de mici dimensiuni. A rezistat și se pare că a rămas chiar și funcțional, cel puțin conform declarațiilor celor implicați în incidentul de atunci, chiar dacă pe alocuri păreau cusute cu ață albă. Eu și acum, repovestint isprava, mă întreb cam care sunt șansele ca telefonul să îți cadă din avion. Dar, na, oamenii spun că așa s-a întâmplat și că incidentul chiar a fost accidental.
O nouă întâmplare similară, însă de această dată total voluntară, are în centru un terminal OnePlus 3. Asta ca să nu se mai umfle în pene fanii Apple că telefoanele companiei preferate sunt cele mai rezistente. Se pare că foarte încrezători în rezistența terminalului lor, cei de la OnePlus au decis să facă un test care s-a dovedit un real succes (altfel nu am fi aflat de el!). Au aruncat un OnePlus 3 dintr-un avion, de la înălțimea de peste 200 de metri și acesta a rezistat și a rămas funcțional. S-a întâmplat pe o câmpie din Franța, una destul de bogată în vegetație. Testul de rezistență este și documentat video, tocmai pentru a fi cât mai convingător.
Exact când citeam despre acest mod de reclamă destul de inedit, am dat peste un nou material cu un iPhone care a căzut, iarăși accidental, dintr-un avion Cessna, tot de mici dimensiuni, undeva în Canada, de la o înălțime de aproximativ 700 de metri.
Vegetația deasă și faptul că a trecut prin coroana unor arbori i-a atenuat căderea suficient de mult încât să rămână funcțional. Culmea, a fost și găsit de proprietăreasa sa, Jeannine Buck din Abbotsford, British Columbia, care l-a căutat cu ajutorul aplicației Find My Phone și l-a găsit funcțional. Eu mă întreb câți oameni își scapă telefonul dintr-un avion și pleacă mai apoi în căutarea lui, că se întâmplă cam des. Din imagine se vede că era vorba despre un iPhone 5 sau 5s, care se pare că a fost și protejat de o carcasă.
Mândră de rezistența micuțului, doamna a trecut la un ring tone adecvat (Bee Gees – Stayin’ Alive) și s-a declarat încântată de telefonul ei.
Cam dese aceste întâmplări accidentale. Începem imediat să ne uităm în sus când trece câte un avion mai mic, să nu cumva să cadă vre-un smartphone. Noroc că la avioanele de linie nu se deschid geamurile!
via Cnet