Gigantul din Redmond a achiziționat Genee, un tool care se sincronizează cu aplicațiile de tip calendar și cu clienții de mail, inclusiv cele ale Microsoft, având capacitatea de a detecta nevoia stabilirii unei întâlniri între mai mulți utilizatori atunci când este pusă în CC-ul unui mesaj. Componenta de AI (Genee este văzută ca un AI scheduling tool) interpreta această nevoie, își trăgea informațiile necesare din corpul mail-ului și trimitea invitația la întâlnire, operând și în calendarele celor implicați. Extrem de eficientă, mai ales în cazul grupurilor mari.
Evident, un astfel de tool va fi integrat în Office 365, lucru admis chiar de către Microsoft, care a recunoscut astfel tranzacția, fără a intra însă în detalii de natură financiară. Tocmai de aceea, Genee, așa cum este ea în forma actuală va fi închisă pe 1 septembrie, urmând imediat integrarea în soluțiile Microsoft. Echipa Genee va fi integrată în Microsoft, la fel ca și cei doi fondatori care au dezvoltat acest concept și care vor deveni și ei parte din proiect și pe viitor.
Acest lucru a fost confirmat și de către cei doi, Ben Cheung și Charles Lee:
“We look forward to bringing our passion and expertise to a team that is committed to delivering cutting-edge language and intelligence services.”
via TechCrunch