LG V20 pare a fi treminalul de care se leagă speranțele producătorului coreean, cel puțin pentru perioada viitoare, cât timp va fi flagship-ul acestei companii, dar și în viitor, pentru că unele voci din piață spun că LG va muta focusul în zona de high-end de pe seria G, unde actualul LG G5 face legea, înspre seria V, care va cunoaște o distribuție mult mai răspândită la nivel geografic decât cea de care s-a bucurat LG V10.
Și dacă le nivel de specificații tehnice ne-am făcut deja o primă idee despre cum va arăta LG V20, iată că acum apare și o fotografie reală cu telefonul în carne și oase, sau plastic și sticlă, eventual metal. Nu ajută foarte mult, pentru că nu lasă să se întrevadă foarte clar care va fi forma acestui smartphone, însă m-am gândit să v-o arăt și vouă.
Între timp, se pare că zvonurile și chiar confirmarea oficială venită din partea Google, cum că LG V20 va fi primul smartphone cu Android 7.0 Nougat out of the box, se lovesc de opoziția celor care posedă telefoane Nexus și care spun că ei vor primi update-ul înainte de apariție LG V20. Contează chiar așa de mult? În plus, e chiar așa de greu de priceput sintagma “out of the box”?
via PhoneArena