HomeFeaturedFocusBlackBerry da in judecata BLU

BlackBerry da in judecata BLU

Evident, motivul invocat este încălcarea unor patente deținute de compania canadiană. Interesant este că acest conflict privește piața din Statele Unite, adică cea pe care BLU sunt destul de activi și pot fi văzuți ca și competitori pentru BlackBerry, mai ales de când aceștia au luat în brațe Android-ul. Dat fiind că nu prea mă împac cu ideea transformării BlackBerry într-o companie care vânează procese, m-am gândit să atac acest subiect. Asta și pentru că este al doilea proces intentat de canadieni în decurs de două săptămâni. BlackBerry a acționat în judecată și Avaya, tot pe motiv de încălcare de patente. Doar mie mi se pare ciudat și aiurea din partea unei companii care parcă își caută identitatea și se chinuie din punct de vedere financiar să se apuce de asemenea acțiuni? Mai ales că vorbim totuși de BlackBerry, un nume care a făcut istorie în industria de smartphone.

Canadienii se apără și spun că au încercat să rezolve acest diferend pe cale pașnică, trimițându-le atât celor de la Avaya, cât și celor de la BLU propuneri financiare de licențiere a respectivelor patente, propuneri care au fost ignorate de ambele companii. Având această scuză în buzunar, au luat decizia de a trece la acțiuni în tribunal. Evident scopul este unul financiar, BlackBerry caută despăgubiri din partea companiilor pe care le arată cu degetul.

Însă chiar și în situația dificilă în care se află canadienii, care par să fi ajuns la disperare și se agață de orice le iese în cale pentru a opri declinul, parcă ar trebui să mai existe totuși demnitate. O fi scopul unul financiar, dar parcă nu scuză toate mijloacele.

Părerile sunt împărțite, o parte din opinia publică crede că BlackBerry a dat dovadă de bunăvoință încercând să rezolve pașnic aceste situații și că acționarea în judecată, ca ultimă soluție, este justificată. Alții cred că încercarea de a face în continuare bani din exploatarea unor patente este sub demnitatea unei companii care se respectă și că orice descoperire care îmbunătățește, direct sau indirect, confortul și viața oamenilor, ar trebui împărtășită în mod gratuit și altor companii care să o folosească.

Eu mă plasez cumva la mijloc, însă cred că BlackBerry ar trebui să se preocupe mai mult de zona de smartphone și de calitatea dispozitivelor pe care le oferă consumatorilor, mai ales că încă mai au un public devotat și de-abia după să se ocupe de procese. Deocamdată mie mi se pare că prima parte nu este îndeplinită.

via ClarckBerry

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep