Apare la nivel de speculații și informații scăpate în atenția opiniei publice, dar cred că nu mai este mult pînă la o confirmare oficială. Nu de alta, dar parcă ZTE Axon 7 avea nevoie de o variantă mini. Uite că o va primi și, din informațiile care au ieșit până acum la iveală, ea va păstra destul de multe caracteristici ale seriei Axon. Evident, ca orice mini din ziua de azi (și total în contradicție cu conceptul de mini ideal, așa cum mi-l închipui eu) și ZTE Axon 7 Mini taie mult și din specificațiile tehnice ale terminalului, nu doar din dimensiunile sale.
Mai exact, Axon 7 Mini vine cu un display de 5,2 inchi full HD, care ascunde în spate un chipset Qualcomm Snapdragon 617, o memorie RAM de 3 GB și o capacitate de stocare internă de 32 GB. Un cuplu de camere foto de 16 megapixeli pentru cea principală și 8 megapixeli pentru cea frontală, un acumulator de 2705 mAh, un senzor pentru citirea amprentei digitale, un Android 6.0 Marshmallow și o construcție metalică de tip unibody sunt detaliile cheie legate de acest telefon, care, trebuie să recunoaștem, arată destul de bine și se poziționează în zona de mid-range.
Îi lipsește un preț pentru a putea vedea cât de atractiv va fi el pentru public, informație pe care cel mai probabil o vom afla în momentul unui anunț oficial. Unul iminent, aș spune eu.
via GSM Arena