După ce am aflat că HP Elite X3, poate cel mai așteptat smartphone cu Windows 10 Mobile din 2016 va costa cam 699 EUR, acum avem un preț și pentru bundle-ul care aduce și un display plus tastatură, construind cu adevărat hibridul smartphone/laptop. Este vorba despre 1200 EUR, conform site-ului francez TheWinDose care a și apucat să se joace cu telefonul, docking-ul și extensia de display plus tastatură denumit HP Mobile Extender.
Folosind HP Mobile Extender împreună cu HP Elite X3 se obține mobilitatea de care se discută de multă vreme și pe care Asus deja a aplicat-o cu modelele Transformer, dar pe Android.
S-ar putea ca HP Elite X3 cu HP Mobile Extender și Windows 10 Mobile să lase o impresie mult mai bună decât au făcut-o soluțiile similare pe Android, în primul rând datorită aplicațiilor UWP și a suitei Office care poate fi folosită la capacitate (aproape) maximă.
Funcția Continuum for Phones va putea să fie folosită wireless, așa că nu e nevoie ca telefonul să stea conectat prin fire la HP Mobile Extender – gândiți-vă la un scenariu în care ai telefonul în buzunar și lucrezi pe HP Mobile Extender ca și cum ai avea laptop-ul, iar când pleci acasă, iei doar telefonul, ”laptop-ul” rămânând pe masă.
Totodată extender-ul vine și cu câteva porturi extra, necesare lucrului la birou.
Sunt din ce în ce mai curios să mă joc cu bundle-ul Elite X3, pentru că valoarea maximă aici se vede, nu doar în smartphone. La 1200 EUR avem deja un preț care bate bine de tot o grămadă de ultrabook-uri și chiar variante de tablete hibrid cum ar fi Surface Pro. Dar niciunul nu aduce și telefonul în buzunar .
Vouă cum vi se pare?
[…] Dell pregătește un smartphone care să aibă funcția Continuum, mai precis un rival pentru HP Elite X3. Deocamdată HP este creditat cu cel mai simpatic proiect de gen, dar care rămâne la fel de […]