Pe fondul unui asalt de leak-uri legate de seria iPhone 7 (pentru care se zvonește ca dată de lansare 16 septembrie) avem și o imagine cu ceea ce pare a fi a doua generație a tabletei iPad Pro de 12.9 inci (făcută de Apple să rivalizeze cu Surface Pro 4).
Imaginea a apărut la AppleInsider și pare a veni de la un producător de componente din China. Pozele par să înfățișeze un dispozitiv cu numărul MH1C2CD/F, ce nu este încă asociat niciunui produs Apple. Pozele sunt destul de nereușite ca să poată fi trecute ușor drept falsuri, dar oferă suficient de multă informație ca să alimenteze speculațiile: da, numărul modelului pare a fi similar cu ce folosește Apple și în toamnă ar trebui să apară un model nou.
Va fi cel de sus? Poate.
În mod normal următoarea versiune de iPad Pro ar avea toate șansele să vină cu un CPU A10X, o cameră mai bună și display-ul True Tone livrat deja pe iPar Pro-ul de 9.7 inci. Nici 3D Touch nu ar trebui lăsată afară ca opțiune din iPad Pro.
Dacă e să fie adevărate imaginile de mai sus, probabil că în curând o să vedem și alte detalii. Oricum, toată lumea așteaptă o versiune nouă de iPad Pro de 12.9 inci, poate de data asta făcut cu adevărat să fie un competitor pentru Surface Pro 4.