La începutul acestei săptămâni Microsoft a anunțat că a dat drumul la versiunea 2.0 a aplicației Wallet și odată cu ea permite plățile de pe telefon via NFC pe aparatele Windows 10 Mobile, adică pe cele mai recente modele Lumia. După mult timp de la mișcarea similară a Apple și Google, Microsoft a realizat că e indicat să se alinieze cu funcționalitatea sistemului de operare la cerințele pieței.
Aplicația poate să fie instalată de utilizatorii de Windows 10 Mobile Insider Preview 14360 sau mai nou, și vine preinstalată pe cel mai recent build Windows 10 Mobile 14371, permițând utilizatorilor aparatelor Lumia 950, 950 XL și 650 să facă plăți direct de pe smartphone.
Din păcate limitarea funcționalității la trei modele de aparate (Lumia 950, 950 XL și 650) nu e singurul dezavantaj, al doile fiind legat de faptul că funcția Tap to Pay nu merge decât în SUA pentru moment. Și deocamdată merge doar cu carduri VISA și Mastercard și se pare că doar cu anumite bănci.
Cei ce nu sunt înscriși în programul Insider Preview vor primi update-ul odată cu lansarea Windows 10 Mobile Anniversary Update, în lunile următoare.
Am folosit câteva carduri contactless și nu sunt încă foarte sigur dacă aș folosi așa ceva pe Lumia 950 XL, însă aș vrea să văd că începe și la noi să prindă ideea de plăți cu telefonul. Pentru că se poate.
via Microsoft