Este vorba despre nostalgicii care încă suspină după forme de terminale de mult apuse, mai exact după telefoanele cu clapă, așa cum le știam noi, flip-phone-urile, așa cum le numește presa de specialitate. În plus, în cazul Folder 2, sunt destul de convins că este vorba despre nostalgicii din Asia, o zonă în care gusturile consumatorilor la nivel de smartphone sunt destul de greu de înțeles pentru un occidental. Chiar dacă încă nu s-a specificat acest lucru, cel mai probabil Samsung nu va ieși cu Galaxy Folder 2 în afara Asiei. Până la urmă vorbim despre urmașul lui Samsung Galaxy Folder, un terminal care a abordat aceeași strategie comercială.
Până la nivelul de disponibilitate, telefonul nostru mai are de trecut hopul anunțului oficial. Nu cred că este foarte departe, judecând prin prisma vizitei pe care terminalul a făcut-o în GFXBench, ocazie cu care și-a etalat o parte din specificațiile tehnice, care au ajuns astfel și în atenția opiniei publice. Un chipset Qualcomm Snapdragon 423 cu procesor quad-core de 1,4 GHz și GPU Adreno 308, o memorie RAM de 2 GB, capacitate de stocare internă de 16 GB, o cameră foto principală de 8 megapixeli și una frontală de 5 megapixeli, plus un ecran de 3,8 inchi cu rezoluție WVGA (480 x 800 pixeli) și un Android 6.0.1 Marshmallow, compun configurația acestui smartphone atipic ca formă.
Există chiar și o speculație de preț, bazată pe istoricul primului model din serie. Astfel, prețul așteptat pentru momentul anunțului oficial este de aproximativ 250 dolari. Cam mult, aș îndrăzni eu să afirm, pentru un telefon cu o asemenea configurație. Însă, așa cum am mai zis, cu gusturile consumatorilor din Asia nu este de joacă.
via PhoneArena