La nici 5 ani de la lansare, jocul Microsoft Minecraft beneficiază încă de o popularitate extrem de mare, în fiecare zi vânzându-se peste 53000 de licențe. Achiziția Minecraft e una dintre cele mai de succes realizate de către Microsoft, având în momentul de față 106859714 licențe vândute, pentru toate platformele – incluzând aici variantele de PC, Java și console.
Pentru cine nu știe încă, Minecraft este un joc în care jucătorul se poate plimba și construi propriile lumi, considerați-l un fel de lego al jocurilor virtuale.
Odată cu informația legată de trecerea pragului de 100 de milioane de licențe vândute, Microsoft ne dă și detalii despre cum arată distribuția fanilor în lume: sunt jucători de Minecraft peste tot în lume, în fiecare țară și poate în fiecare teritoriu de pe planetă (chiar și în Antarctica).
În fiecare lună, peste 40 de milioane de oameni se joacă Minecraft, cam de pe orice platformă unde este disponibilă. De exemplu în Europa, împărțirea între PC, consolă și dispozitivele mobile este relativ egală, în timp ce în America de Nord predomină variantele de consolă și smartphone.
De când a intrat în posesia Microsoft, Minecraft a conrtibuit decisiv la rezultate financiare bune pe divizia de jocuri, pentru 2015 aducând venituri de 367 milioane USD. Pentru că franciza dă rezultate, Microsoft se folosește de ea chiar și în zona educațională, unde a creat Minecrat Education Edition, personalizat pentru școli, e inclus în Hour of Code și chiar lasă cercetătorii să folosească engine-ul jocului pentru a ”antrena” programe AI, ca să nu mai zic de faptul că deja se lucrează la o versiune de Minecraft pentru HoloLens.
Continuând pe trendul ăsta Minecraft are șanse să ajungă de detroneze Tetris, jocul cel mai bine vândut din istorie, cu aproape 500 de milioane de copii vândute, din care 425 de milioane erau pentru dispozitivele mobile (în 2014).
Oricum, trebuie să recunosc că în momentul de față Minecraft e jocul pe care îl folosesc copiii mei pe tabletă, laptop, consolă și telefon.