În condițiile în care stabilitatea serviciilor de cloud oferite de giganți precum Google, Apple, Amazon Web Services începe să fie o problemă la care companiile trebuie să se gândească, apare în discuție opțiunea de tip Public Cloud și utilitatea acesteia într-un context de business.
Câtă încredere oferă o soluție de acest tip? La ce grad de stabilitate și nivel de uptime ar trebui să se aștepte compania care optează pentru o astfel de soluție? Și, dacă nici liderii pieței nu livrează la parametrii optimi, cum decizi furnizorul pentru o astfel de soluție?
Problemele de disponibilitate a serviciilor online ale Apple au atras din nou atenția media asupra soluțiilor de tip public cloud și a impactului pe care problemele tehnice ale acestora îl are pentru milioane de useri.
Cel mai recent eveniment de acest tip a avut loc joia trecută, când o serie întreagă de servicii internet Apple au fost inaccesibile o bună perioadă de timp utilizatorilor din diverse părți ale lumii. Astfel, clienți Apple din SUA și Europa au descoperit în 2 iunie că nu își puteau accesa conturile de iCloud, iTunes, AppStore sau Apple TV. Cu ceva timp înainte, în aprilie, platforma Cloud Google suferise și ea o perioadă de downtime, problemele recurente de networking ale acesteia rezultând atunci într-o întrerupere a conexiunii cu platforma Google Compute Engine și în downtime global. Chiar mai devreme, în martie, downtime-ul suferit de site-ul Amazon (găzduit în cloud-ul public Amazon Web Services) a generat pierderi estimate la 3.75 milioane dolari pentru Amazon și vânzătorii din rețeaua sa.
Pe acest fond, EasyHost oferă o perspectivă interesantă într-un articol publicat recent:
DA, cloud-ul public este cea mai eficientă opțiune pentru o companie, DAR doar atunci când arhitectura cloud-ului este dezvoltată să fie robustă. În caz contrar, dacă arhitectura de la bază implică un design ”fragil”, performanța cloud-ului va depinde foarte mult felul în care este dezvoltată aplicația/site-ul găzduit și de sinergia acestuia/-eia cu infrastructura cloud.
Ce părere aveți?
Având în vedere că toți giganții au avut diverse probleme răspunsul ar trebui să fie NU. Dar nu cred că putem face ceva să înotăm împotriva curentului. Acum încă avem alternative. În câțiva ani nu vor mai fi alte alternative decât solutiile cloud pentru că așa impun giganții.