La nici două zile de la lansarea build-ului 14364 pentru Insideri, Microsoft a mai lansat unul în Fast Ring: este vorba despre versiunea 14367 care, spre surprinderea multora, vine cu o listă măricică de bugfix-uri și optimizări plua trei elemente noi:
1. Shortcut-uri noi pentru Feedback Hub, aplicația de colectare a bug-urilor din Windows 10 Insider Preview. O porniți cu Windows + F respectiv Volume Down + Power și vă permite să faceți o captură de ecran și să o trimiteți către Microsoft. Pentru că Bug Bash, concursul de vânat bug-uri e activ, această schimbare e binevenită.
2. Recunoașterea scrisului merge acum pe mai multe limbi, inclusiv Româna!
3. Un instrument care ajută la curățarea Windows-ului de tot bloatware-ul existent: din Settings e disponibilă opțiunea Fresh Install care va păstra setările și va restaura o copie curată a Windows-ului. Mi se pare excelentă pentru cazurile în care Windows-ul a ajuns să fie plin de prostioare care nu fac decât să îl îngreuneze.
Pe lângă cele trei avem și o listă lungă de îmbunătățiri pentru PC:
- Notificările PC – telefon via Cortana merg mai bine, inclusiv cu suport pentru emoji.
- Desktop App Converter Preview (Project Centennial) funcționează, dar aveți nevoie de cea mai nouă versiune disponibilă aici http://aka.ms/converter.
- Optimizare pentru fereastra de autentificare a PC-ului pe Azure AD
- Quick Actions din Action Center are acum evidențiată clar starea
- Căutarea locală prin Cortana dă mai puține erori.
- Optimizare pentru aspectul notificării de rețea.
- Shortcut-urile PowerShell nu mai ridică probleme de funcționare.
- Sticky Notes nu mai are probleme de afișare.
- Shortcut pentru Private mode când e folosit Japanese Input Method Editor.
- Actualizare pentru Update & Security, Windows Update și Recovery icons din Settings
- Aplicațiile Office arată corect lista “Most used”.
- “Hey Cortana” lansează acum corect interfața chiar și atunci când e folosit Windows Ink Workspace.
- Explorer.exe nu mai crapă când se folosește “Open Command window here” din meniul contextual File Explorer.
Și pentru Mobile avem o listă interesantă de optimizări:
- Se pot descărca aplicații Visual Studio 2015 Update 2 pe acest build!
- Butoanele Quick Actions din Settings corespund cu cele din Action Center.
- Reminderele merg acum în Cortana, inclusiv la adăugarea unora noi.
- Selecția textului funcționează corect și pe telefoane cu setări DPI mari.
- Microsoft Edge consumă mai puțină baterie când funcționează în fundal.
- Action Center arată mai finisat.
- Battery Saver se activează corect la 20%.
- Tastatura virtuală merge bine acum în Outlook Mail și Word Mobile.
- Setările “3G Only” și “Only 3G or 4G” funcționează corect .
- Icon-uri noi pentru Phone Update și Update & Security.
- Quick Actions din Action Center care activează diferite conexiuni (Bluetooth sau Tablet Mode pe PC) reflectă mai clar starea.
- Lock screen din Settings afișeză informația corect.
- Quiet Hours nu se mai dezactivează după ce a fost activată manual din Quick Action.
- Imaginile se văd mai bine, pot fi selectate ca fundal pentru monitorul folosit prin Continuum.
- Rezolvată problema prin care tastele nu funcționau corect pe aplicații afișate prin Miracast.
- Mesajul “The accessory you’re connecting to isn’t working” este afișat corect în Connect settings.
- Windows Hello nu ar trebui să se mai blocheze – poate acum pot să folosesc și eu această funcționalitate!
- Rezolvată problema care genera afișarea incorectă a aplicațiilor atunci când era folosit un shortcut din lista All apps.
Mă bucur să văd că lista problemelor cunoscute e extrem de mică: Narrator are ceva dificultăți pe PC, iar pe Mobile încă se investighează problema de conexiune internet pe sistemele DUAL SIM. Într-un fel e normal, ne mai desparte foarte puțin timp de lansarea Anniversary Update, așa că numărul de bug-uri majore ar trebui să dispară complet din build-urile ce urmează.
Așa că e un build de instalat, rapid!
Odată cu acest build apare o schimbare importantă pentru Windows 10 Mobile: dispare Kids Corner, moștenit din Windows Phone 8.1, o modificare logică datorată gradului mic de utilizare. De exemplu, eu am folosit-o de foarte puține ori.
via Microsoft
Cum e autonomia? Se mai incinge?
Pe Lumia 950 XL nu am observat lucruri schimbate vizavi de autonomie, se incinge si mi s-a si resetat aleator de cateva ori.
In sfarsit am pus ceva bun pe 1520 dupa atatea versiuni,bravo! O sa mai astept pe 950 xl