Că Yahoo, steaua odată strălucitoare a constelației internet-ului, a cărei strălucire a pălit iremediabil între timp, este în mare dificultate și că soluția cea mai sănătoasă (și cam singura pe care o mai au la dispoziție cei din managementul companiei) este vânzarea, nu prea mai reprezintă un secret pentru nimeni. Marissa Mayer, CEO-ul Yahoo care a venit ca soluție salvatoare s-a resemnat și ea, admițând cu jumătate de gură (pentru că tot ea a fost cea care și-a umflat mușchii cu ceva ani în urmă, atunci când a fost înscăunată) că soluția vânzării este luată în calcul de către board-ul Yahoo, care se arată dispus să se așeze la masa negocierilor pentru a discuta orice ofertă serioasă.
Evident, există câteva companii interesate de o eventuală preluare a Yahoo, printre numele cele mai sonore aflându-se Google (mă rog, Alphabet) și Verizon. Acum se pare că Berkshire Hathaway, fondul de investiții controlat de miliardarul Warren Buffett este interesat de Yahoo, nu direct, ci din spatele unui consorțiu de companii. S-ar putea să fie cea mai fericită alegere pentru Yahoo, tocmai pentru că vine din partea unui om care până acum nu s-a amestecat deloc cu investițiile sale în zona de online, pe motiv că nu o înțelege așa de bine. Google sau Verizon ar face din Yahoo doar un instrument pentru deservirea cât mai bună a scopurilor deja existente în aceste companii. Un investitor din afara IT-ului ar putea veni cu o viziune mult mai sănătoasă pentru Yahoo și angajații acestei companii. Rămâne de văzut însă, în ce măsură se vor adeveri aceste informații, deocamdată neoficiale.
via Cnet