Mai țineți minte proiectul de smartphone modular de la Google, pe numele său Project Ara? Ei bine, se pare că face niște pași importanți înspre momentul lansării oficiale. Bine, nu este chiar după colț, dar la cum s-au mișcat lucrurile în ultima vreme, parcă asistam la o accelerare a acestui proiect. De altfel, chiar Google a anunțat că anul acesta telefonul va deveni disponibil pentru developeri, ceea ce este un mare pas în față. Și, parcă pentru a ne convinge că proiectul capătă tot mai multă consistență, Google ne servește și un clip video în care se vede telefonul și modul de funcționare al acestuia. Deși arată bine din punct de vedere fizic și îmi place ideea de modularitate și posibilitatea de a combina culori diferite, am niște rețineri atunci când vine vorba de buna funcționare tehnică a produsului. Tocmai modularitatea, care este principalul atu al acestui proiect nu face casă bună cu senzația de unitate, de lucru bine închegat (chiar și software vorbind) pe care eu unul o caut la un telefon. Însă, așa cum se spune și prin proverbe, om trăi și o vedea. Deocamdată vă invit să ne desfătăm cu acest clip video, în care vedem Project Ara în toată splendoarea lui. Și trebuie spus că arată bine!
via Google