HomeFeaturedFocusSony a scapat pe net modelul Xperia E5

Sony a scapat pe net modelul Xperia E5

sony xperia e5

Oarecum dintr-o bâlbă a departamentului de PR (care între timp a fost corectată), pe contul de Facebook al Sony Mobile, nu doar că a fost admisă existența acestui terminal care a mai leak-uit, dar pe surse mai puțin oficiale, dar postarea a venit și cu o fotografie de presă în care Xperia E5 se afișează în toată splendoarea sa. Din păcate, informațiile de natură tehnică pe care le știm până acum despre acest terminal (via GFXBench), ne dau impresia unui entry-level (cu destulă indulgență poate ar trece clasa înspre mid-range), care, în cel mai dulce stil Sony, se va poziționa destul de sus ca și preț. Și pe care, dacă e să respectăm experiențele anterioare, doar includerea în ofertele operatorilor îl poate salva de la un eșec pe care și alte rubedenii de-ale sale l-au cunoscut.

Ca să vin și cu câteva argumente, vă spun că vorbim despre un telefon cu display de 4,6 inchi și rezoluție HD (720p), în spatele căruia ticăie un chipset MediaTek MT6735. Mai avem o memorie RAM de 1,5 GB și o capacitate de stocare de 16 GB. Cam acestea sunt specificațiile care se știu până acum despre E5. Puține, nu foarte spectaculoase și încă neconfirmate oficial. Iar perspectiva unui preț mai mare decât ce oferă competiția pe același segment întunecă toată afacerea și mai mult.

Până la detalii oficiale este bine însă să păstrăm și o doză de rezervă. Cine știe, poate vedem un compact puternic, așa cum spera un fan Sony (da, mai sunt și de ăștia). Un telefon mic și cu specificații de top. Un lucru pe care Sony îl făcea bine și la care pare să fi renunțat. După data de pe ecran, avem de așteptat până pe 5 iunie pentru a afla.

via GSM Arena

2 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep