Evident, este vorba despre versiunea 2016 a acestui smartphone, care după vizitele făcute prin benchmark-uri, prilej cu care și-a expus și o mare parte a specificațiilor tehnice (asupra cărora vom reveni imediat), a primit și certificările necesare comercializării în China și pe continentul nord-american. Semn că mult timp până la o lansare oficială nu mai este. Însă adevăratul motiv pentru care m-am decis să vorbim foarte pe scurt despre acest terminal este dat de faptul că și Samsung a înțeles că noțiunea de entry-level, de low-budget, are nevoie de niște ajustări pentru a ține pasul cu evoluția pieței. Așa că Galaxy J2 (2016) este dotat cu o memorie RAM de 2 GB. Se renunță încet dar sigur la memorii RAM mai mici de 2 GB sau la rezoluții ale ecranului mai mici de HD (720p). Doar brandurile autohtone încă mai rezistă, cu o încăpățânare de catâr.
Din punct de vedere tehnic, pe lângă cei 2 GB de memorie RAM amintiți mai devreme, Samsung Galaxy J2 (2016) propune un display de 4,7 inchi și 720p rezoluție, un chipset Spreadtrum SC8830 cu procesor quad-core de 1,5 GHz, o capacitate de stocare internă de 16 GB, un cuplu de camere foto de 8 pentru principală și respectiv de 5 megapixeli pentru cea frontală, un acumulator de 1500 mAh (cam mic, dacă nu cumva este o greșeală) și un Android 6.0.1 Marshmallow. Nu este nimic spectaculos, dar nici nu cred că Samsung își propune așa ceva.
Mă aștept în schimb să fie ceva interesant din punctul de vedere al prețului, pentru că producătorul coreean pare a fi înțeles că numele (brandul) nu mai poate fi valorificat tot timpul, mai ales la telefoanele entry-level. Sunt curios cum va arăta acest smartphone și în ofertele operatorilor. Probabil că vom afla destul de curând.
via SamMobile