HomeStiriSamsung Galaxy C5 trece pe la TENAA

Samsung Galaxy C5 trece pe la TENAA

Samsung-Galaxy-C5

Un nou membru al seriei Galaxy C de la Samsung se arată la orizont. Și, având în vedere că a trecut pe la TENAA, instituția care certifică dispozitivele mobile pentru vânzarea pe piața din China, probabil că este foarte aproape de lansare. De fapt, zvonurile dau ziua de 26 mai ca fiind data lansării oficiale și pentru acest terminal. Și dacă Samsung Galaxy C7, despre care am vorbit deja și care va fi anunțat în aceeași zi, ne-a arătat puțin cam care sunt intențiile producătorului coreean cu această serie (deși eu încă mă îndoiesc de prețul mic pentru specificațiile etalate), iată că și Galaxy C5 își propune să impresioneze din punct de vedere tehnic și arată destul de interesant.

Mai exact, în spatele unui display full HD de 5,2 inchi, se ascunde un chipset cu procesor octa-core (se pare că ar putea fi două variante). Cel puțin una dintre ele va avea o memorie RAM de 4 GB. Din perspectiva stocării interne se disting iarăși două capacități, de 32 sau de 64 GB, semn clar că vom avea o versiune ceva mai slabă și una pentru entuziaști. Două camere foto, cea principală de 16 megapixeli și cea dedicată selfie-urilor de 8 megapixeli, un acumulator de 2600 mAh și un sistem de operare Android 6.0.1 Marshmallow completează lista cu detalii tehnice.

Nu sună deloc rău și, dacă teoria cu prețurile mici pentru această serie Galaxy C va rămâne în picioare, o să avem o graniță mult mai volatilă între segmentele mid-range și high-end. Culmea, tocmai cu sprijinul Samsung, un producător care s-a dovedit mai dinamic la extreme. Vremurile se schimbă, la fel și obiceiurile marilor jucători din piață.

via GSM Arena

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep