HomeFeaturedFocusReview AData i-Memory Flash Drive

Review AData i-Memory Flash Drive

IMG_3469

Avem cu toții nevoie de spațiu de stocare din ce în ce mai mare pe device-urile mobile. Nelimitat ar fi perfect, dar până să ajungem acolo mai avem drum lung. Din acest motiv m-am bucurat când cei de la AData mi-au trimis la review o memorie externă de 32 GB care se poate conecta direct la iPhone.

Stickul are atât conector lightning, cât și un conector USB clasic, el putând fi deci folosit atât la un device iOS (iPhone sau iPad) cât și la orice laptop sau PC cu un port USB. Device-ul este Apple certified, asta însemnând că sunt eliminate riscurila ca el să nu mai funcționeze, subit, din cauza unor validări făcute de Apple în viitoarele versiuni de iOS.

IMG_3468

Testele le-am făcut pe un telefon iPhone 6 cu ultima versiune de iOS instalată. Prima dată când conectezi accesoriul o să te intrebe dacă nu vrei să descarci aplicația care poate comunica cu el. După o scurtă vizită în AppStore, am instalat aplicatia i-Memory de la ADATA și am pornit testele.

Aplicația oferă atât un manager de fișiere cât și un player media.
Cu ajutorul ei poți deci să iți copiezi din memoria telefonului poze, video sau alte fișiere direct pe stick-ul AData. Aplicația este integrată cu meniul de share din iOS deci poti să salvezi fisiere din orice aplicație direct pe stick.
Are și o funcție de backup de contacte. Nu prea ințeleg totuși utilitatea acestei funcții, dar ea se poate dovedi folositoare în diferite scenarii. Mai util mi se părea un backup de poze – funcție pe care nu o are incă.

soft

Player-ul media este foarte practic el știind să citească o varietate mare de formate media, astfel pentru video: avi, mp4, mov, mkv, mpg, wmv; foto: jpg, bmp, gif, png, raw, nef, raf, etc.; și audio: mp3, wav, m4a. Ca un bonus, aplicația este compatibilă și cu live photos. Pe lângă aceste documente media, aplicația oferă suport și pentru documente Microsoft Office, Pages, Numbers sau Keynote, PDF sau text.

In testele facute am reusit fără probleme să mă uit la ceva filme in format mp4, avi si mkv. Am avut la început ceva probleme cu formatul mkv, dar după un update de aplicație ele au fost înlăturate. Dovadă că la aplicație se lucrează în continuare și cei de la AData încearcă să o facă tot mai bună.
Playerul suportă playback video 4k cat și interfața AirPlay compatibilă cu AppleTV și deci am putut vedea filmele direct pe TV.

La fișierele audio s-a descurcat foarte bine, am ascultat albume întregi de pe sick fără nici o problemă.

La documente, aplicația nu a stat chiar așa de bine, ea nereușind să afișeze un document Pages (o problemă care sunt convins că se va rezolva destul de rapid). Documentele Office, Keynote, pdf si html au fost recunoscute fără probleme.

IMG_3470

Concluzii

PRO:
– design rezistent
– conector lightning si USB 3
– player media compatibil cu o multitudine de formate
– document viewer
– file manager integrat cu meniul de Share din iOS

CONTRA:
– ceva mici probleme de citit documente
– nu are funcție de backup de poze
– am sesizat mici deconexiuni în timp ce sickul era conectat la telefon

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep