HomeFeaturedFocusTopul producatorilor de telefoane si dinamica chinezilor

Topul producatorilor de telefoane si dinamica chinezilor

smartphone users

Conform rezultatelor unui studiu realizat de IDC pentru primul trimestru al acestui an, topul producătorilor de telefoane smart a înregistrat ceva mișcări interesante, chiar dacă la nivel de podium lucrurile au rămas relativ neschimbate. Desigur, avem și aici o creștere a cotei de piață a Huawei, cumva în detrimentul celorlalți doi colegi de podium, Samsung și Apple, care au înregistrat mici scăderi, însă și mai intersantă este dispariția din top 5 a Lenovo și Xiaomi și apariția aici a unor jucători surpriză, precum OPPO și vivo, care au intrat cu cote de piață de 5,5 și respectiv 4,3 procente.

Recunosc că este o surpriză doar parțială, era evident că politica de prețuri dusă de majoritatea producătorilor chinezi se va regăsi în situația la nivel global mai devreme sau mai târziu. Însă mă surprinde poziția solidă pe care și-a câștigat-o OPPO, care nu prea mai vinde foarte ieftin. E drept însă, pe de altă parte, că au dus o campanie de imagine destul de serioasă în ultima vreme, înclusiv în Europa, acolo unde au semnat un parteneriat cu FC Barcelona.

Dacă vă numărați printre cei care vă frecați mâinile de bucurie că producătorii Chinezi le-au arătat bățul celor tradiționali, s-ar putea să vă bucurați prea devreme. Îmi plac și mie prețurile mici la telefoane (și le detest pe cele exagerate, gen Apple) însă nici chinezii nu sunt naivi și încet-încet, vor începe o scumpire constantă a telefoanelor lor. OPPO îmi lasă senzația că a făcut-o deja, OnePlus la fel. Cei care rămân cu prețurile mici și un raport preț/specificații excelent, cum au făcut Xiaomi, vor avea soarta lor. E drept, pe ei i-a îngropat și refuzul cu încăpățânare al oricărei deschideri oficiale înspre Occident.

Mă bucură Huawei-ul, semn că o politică de prețuri cinstite, o strategie clară de imagine și produse destul de bune din punct de vedere calitativ reprezintă combinația care poate asigura succesul.

Mai multe detalii și cifre ale acestui studiu găsiți în link-ul de mai jos.

via IDC

2 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep