Într-un moment în care aproape toată lumea promovează intens ideea că ecosistemul Windows Phone/Windows 10 Mobile se află la sfârșit (situație alimentată de altfel și de aproximativa letargie a Microsoft în ceea ce privește hardware-ul) vine totuși o informație care trezește interesul celor ce au rămas încă fideli platformei, al meu inclusiv: dacă vine, Surface Phone ar putea folosi cipset-ul Snapdragon 830 (MSM8998) și odată cu el maximul de 8 GB ce pot fi puși pe acesta.
imediat după ce au apărut primele informații despre Snapdragon 830 (în decembrie 2015) Microsoft a anunțat că acest cipset va putea fi folosit de sistemul de operare Windows 10 Mobile. În momentul de față nici Lumia 950 și nici Lumia 950 XL nu folosesc așa ceva. Atunci de ce să îl anunțe Microsoft ca fiind suportat de Windows 10 Mobile?
O explicație ar fi că unii dintre partenerii OEM (poate HP, poate Xiaomi) au în plan să aducă pe piață un super smartphone cu 8 GB RAM și Snapdragon 830. Combinația de Universal Windows Apps, 8 GB RAM și poate Continuum for Phones ar pune foarte bine în valoare viitorul cipset Qualcomm pe Windows 10 Mobile.
Și la fel de plauzibilă e și ideea unui Surface Phone, adică un super smartphone cu Windows 10 Mobile, care să aibă același rol pe care îl are Surface Pro 4 în zona de entuziaști. Nu e numai ceva ce speră fanii să fie adus pe piață, dar e și un produs despre care Microsoft nu a dat niciun detaliu direct, nici că ar fi, nici că nu ar fi. După conferința BUILD 2016, unde prezența Windows 10 Mobile și a hardware-ului Lumia a fost minusculă, informația oficială transmisă de Terry Myerson și Satya Nadella a fost că Windows 10 Mobile și hardware-ul nu sunt focus pe 2016 ci doar pe 2017.
Perioada coincide cu data de apariție pe piață a Snapdragon 830, nu e nicio îndoială aici. Iar combinația de 8 GB și Windows 10 Mobile ar fi de natură să ofere o performanță foarte bună unui viitor astfel de smartphone.
Doar dacă e adevărat și Microsoft lucrează la un Surface Phone.
Văzând cât de bine de descurcă acum Lumia 950 XL cu variantele de test ale noului Windows 10 Mobile am speranțe că odată cu finisarea sistemului de operare și introducerea unui hardware interesant atât ca design cât și ca specificații, experiența de lucru ar avansa mult.
Și poate nici să nu fie un Surface Phone, e de ajuns să fie un fel de HP Elite x3 și tot ar fi interesant. Dar deocamdată e doar o speculație care poate fi dusă și mai departe: dacă va veni un Surface Phone, atunci el va fi în trei variante: value, business și entuziaști. Că așa a zis Satya Nadella odată…
via phonearena