HomeFeaturedFocusHuawei Honor 5C a trecut pe la TENAA

Huawei Honor 5C a trecut pe la TENAA

Asta înseamnă, în primul rând că telefonul a fost certificat penru vânzarea pe piața din China și că o lansare sau un anunț oficial este destul de aproape. Pe de altă parte, având în vedere pozele specifice care însoțesc de obicei un astfel de eveniment, modelul pare a fi destinat unui anume operator din țara de proveniență, motiv pentru care terminalul are șanse destul de puține să iasă în afara granițelor Chinei, mai înspre Occident. Este păcat, pentru că, cel puțin în Europa, Huawei se mișcă destul de bine în ofertele operatorilor, iar politica lor de prețuri este una destul de avantajoasă și pentru consumatorul final, prin prisma raportului preț/specificații. Iar acest Honor 5C arată destul de interesant pe zona de mid-range și ar avea potențial să facă o figură frumoasă.

huawei honor 5C

Un display de 5,2 inchi și rezoluție full HD, ascunde în spatele său un chipset necunoscut, cu procesor octa-core de 2,0 GHz. Adică fie un Qualcomm Snapdragon 625 (variantă spre care aș înclina și eu), fie un MediaTek Helio X10. O memorie RAM de 2 GB, o stocare internă de 16 GB, o cameră foto principală de 13 megapixeli și una secundară de 8 megapixeli, un acumulator cu o capacitate de 2900 mAh, o carcasă metalică de tip unibody pe spatele căreia își face loc și un senzor pentru citirea amprentei digitale și care lasă să se întrevadă și un slot microSD, sunt detaliile pe care vizita la organismul de certificare din China le-a adus în atenția presei de specialitate, evident la modul neoficial.

Per total, un mid-range care arată și se prezintă destul de interesant, însă cu puține șanse de a poposi și pe la noi. S-ar putea totuși, sub o altă denumire, să-și ia inima în dinți și să călătorească și pe distanțe mai lungi.

via Tech Grapple

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep