O perioadă plină în piața de smartphone românească, cu trei flagship-uri introduse oficial în România în doar două zile. HTC a prezentat noul vârf de gamă, care va fi disponibil în aproximativ două săptămâni la operatori și la partenerii autorizați, la un preț recomandat de 3300 lei. De altfel, Vodafone îl are deja la precomandă, iar prețul întreg (fără abonament, dar probabil blocat în rețea) este de 699 euro, aproximativ 3100 lei.
Inspirat din feedback-ul utilizatorilor, ca parte integrată a procesului de dezvoltare, cu atenția obsesivă pentru detalii, noul HTC 10 oferă tot ceea ce utilizatorul și-ar putea dori de la un dispozitiv vârf de gamă. HTC 10 poate fi comandat începând cu jumătatea lunii mai prin partenerii locali și va ajunge în magazine în două variante de culoare: Carbon Grey și Glacier Silver. De menționat că atât în ceea ce privește datele de disponibilitate, cât și gama de culori disponibile și accesoriile oferite în pachetul standard, țara noastră este în aceeași linie cu Germania sau Marea Britanie, un lucru foarte firesc, aș spune eu. Am înțeles că ulterior va fi disponibilă și o versiune aurie, un auriu mult mai elegant, mai discret decât cel de pe HTC One M9.
“HTC 10 reprezintă cea mai evoluată propunere de smartphone pe care o facem utilizatorilor și ne bucurăm să aducem noul vârf de gamă al HTC în România. Suntem încrezători că telefonul va fi apreciat pentru că HTC 10 integreaza toate feedback-urile primite de la utilizatori pentru generațiile anterioare ale flagship-urilor HTC, iar inginerii și designerii noștri au fost foarte atenți la detalii, într-un mod obsesiv. La Puterea a 10-a, așa cum ne place să-l numim, HTC 10 va veni pe piața din România la jumătatea lunii mai”, declară Mihai Nodea, Country Manager HTC pentru România, Ungaria și Moldova.
Achiziționarea noului HTC 10 prin partenerii oficiali aduce și un set de beneficii, precum încărcătorul cu tehnologie QuickCharge 3.0, cu gestionare termică îmbunătăţită, pentru ca acumulatorul să poată fi încărcat „la rece” până la 50% în doar 30 de minute, cât și căşti audio certificate Hi-Res de o calitate remarcabilă. Având o diafragmă subţire de 8µm din polimer aerospațial şi drivere supradimensionate cu 70%, ascultătorul primeşte un sunet mai bogat şi un spectru de frecvenţă dublu.