LG Electronics a anunțat astăzi lansarea pe piața din România a mult așteptatului smartphone modular, LG G5, care va fi disponibil la toți operatorii și la retailerii electro/IT începând, cel puțin teoretic, chiar de acum. Prețul recomandat pentru piața din România pentru LG G5 va fi de 3099 lei, dar în mod evindent ne putem aștepta la adaosuri mai mari de la o parte din operatori sau retaileri.
„LG G5 a atras consumatorii din întreaga lume încă de la prezentarea din cadrul MWC 2016. Noul nostru smartphone a devenit deja foarte apreciat pentru noul design modular și funcțiile specifice care transformă experiența de utilizare. În plus, acesta vine împreună cu un set de accesorii modulare. Ne bucurăm că aducem consumatorilor din România acest smartphone de top și suntem convinși că se vor bucura din plin de funcțiile avansate ale LG G5”, a declarat Bumseop Lee, președinte al LG Electronics România.
Lansarea noului LG G5 pe piața locală este susținută de o campanie promoțională prin care fiecare consumator care va cumpăra noul LG G5 va primi cadou un kit baterie portabilă, iar primii 100 de consumatori vor primi un accesoriu premium, LG Cam Plus. Campania se va desfășura în perioada 28 aprilie – 30 iunie și este detaliată pe site-ul dedicat, www.lgpromo.ro. De asemenea, o parte dintre dispozitivele auxiliare Friends vor putea fi și ele găsite în magazinele de la noi. Este vorba despre LG Cam Plus, LG 360 Cam, LG 360 VR și LG Hi-Fi Plus.