LG a decis să folosească două camere pe flagship-ul său LG G5 în locul uneia singură și de asta aparatul este unul interesant pentru un pasionat de fotografie. Cât de interesant? Este o chestiune subiectivă, dar ca să puteți să vă faceți o părere este bine să știți foarte clar care e povestea cu cele două camere, ce pot face ele, când vă puteți baza pe ele și care sunt rezultatele.
Camera principală de pe LG G5 este una cu un senzor de 16 MP și f/1.8, cu focalizare prin laser și stabilizare optică. În poza de mai jos este cea din partea stângă. A doua, cea din partea dreaptă are un senzor de doar 8 MP și f/2.4, beneficiind la rândul ei de stabilizare optică și focalizare cu laser. Ambele folosesc sistemul de LED flash. Pentru ca pe partea frontală să existe o a treia cameră foto, tot de 8 MP.
În cele ce urmează o să mă refer la combinația de 16 MP + 8 MP a sistemului de fotografiere de pe spatele aparatului.
Camera de 16 MP cu f/1.8 sau 8 MP cu f/2.4?
Pentru cei ce nu sunt foarte familiarizați cu termenii foto, acest f/1.8 asociat camerei principale de pe LG G5 reprezintă un indicator ce ne spune care este deschiderea maximă a obiectivului și câtă lumină lasă să pătrundă pe senzor. O valoare de f/1 este referința și indică ceea ce poate vedea ochiul uman.
E bine de știut că majoritatea smartphone-urilor actuale folosesc un obiectiv cu f/1.8.
Pentru LG G5, o poză făcută cu camera de 16 MP, la rezoluție maximă, va genera o imagine cu rezoluția de 5312 x 2988 pixeli și care poate ocupa aproximativ 5,5 – 6 MB în memorie.
În cazul celei de-a doua camere, cea de 8 MP și f/2.4 imaginile rezultate au o rezoluție de 3840 x 2160 și pot ocupa până la 4,5 – 5 MB în memorie.
Diferența semnificativă între cele două camere foto este aceea că ele produc poze în care câmpul vizual este diferit, iar cantitatea de informație stocată este și ea automat diferită, atât ca nivel de detaliu cât și ca acoperire.
Camera de 16 MP cu f/1.8 este una în care câmpul vizual este mai restrâns decât în cazul celei de 8 MP cu f/2.4. Automat nivelul de detaliu oferit de o poză făcută cu 16 MP va fi mai mare decât cea cu camera de 8 MP, dar nu în ceea ce înseamnă câmpul vizual.
Cu alte cuvinte dacă vreți o poză în care să se vadă mai puțini subiecți, dar aceștia să aibă detalii mai clare, folosiți camera de 16 MP. Iar dacă vreți multă informație în cadru, dar cu detalii mai puține, atunci mergeți pe camera de 8 MP.
Exemple: 16 MP cu f/1.8 vs 8 MP cu f/2.4
Și ca lucrurile să fie mai clare, haideți să vedem ce înseamnă asta în realitate – nu am pus pozele la dimensiunea maximă pentru a nu încărca inutil server-ul.
Camera 16 MP și f/1.8
Și acum poza cu camera de 8 MP și f/2.4, din același loc, focalizarea păstrată pe flori:
Al doilea set, poza de 16 MP cu f/1.8:
Cea de 8 MP cu f/2.4:
Setul numarul 3, poza cu 16 MP și f/1.8:
Camera de 8 MP cu f/2.4:
După cum puteți vedea diferențele de detalii sunt importante în ceea ce privește câmpul vizual.
Iar la calitate nu mai vorbesc.
Crop pe poza de 16 MP: imagine de 1124 x 992 pixeli, redimensionată mai jos pentru lățimea de 750 pixeli.
Și crop pe poza de 8 MP: imagine de 409 x 325 pixeli.
Sau un crop din setul 2 pentru poza de 16 MP, adică o imagine de 507 x 490 pixeli:
versus una de doar 118 x 163 extrasă din cea de 8 MP cu f/2.4.
După cum probabil bănuiați, diferențele sunt importante. Acum depinde de fiecare cum pune în valoare plusurile fiecărei camere.
Cum se face schimbarea între cele două camere de pe LG G5?
Și că veni vorba, vă spun că schimbarea între o cameră sau alta se face aproape instant, din modulul Camera de pe smartphone apăsați pe unul dintre icon-urile din partea superioară. Cel cu un singur triunghi identifică prima cameră, cea de 16 MP cu f/1.8, cel cu trei triunghiuri reprezintă camera de 8 MP cu f/2.4. Diferențele se văd imediat.
Filmare: schimbare în timp real între cele două camere
Și pentru funcția de filmare stă în picioare ceea ce am spus mai sus: se poate porni înregistrarea video și în timp ce smartphone-ul înregistrează se poate face trecerea în timp real de la o cameră la cealaltă. Gândiți-vă că urmăriți o transmisiune de fotbal în care imaginile venite de la mai multe camere se succed în timp real. Cam la fel se întâmplă și pe LG G5 dacă apăsați pe icon-urile asociate camerelor de 16 MP respectiv 8 MP.
Iar rezultatul este similar cu cel de mai jos:
Popup: o combinație interesantă între cele două camere
Ca să ofere o combinație interesantă între cele două camere, LG a venit cu modul de fotografiere Popup, al cărui rezultat îl vedeți mai jos. Adică suprapune imagine de pe camera de 16 MP cu f/1.8 pe cea de 8 MP cu f/2.4 și permite obținerea de cadre extrem de faine.
Mie mi se pare o chestie foarte faină să ai la îndemână două camere, practic două obiective, și pe care să le folosești cum vrei și când vrei (modulul Camera de pe LG G5 are o funcție de control manual al setărilor, numită Pro, în care cei pasionați pot să se joace în voie și să scoată maximul din ceea ce poate oferi acest aparat).
Acum, vouă vă surâde ideea folosirii a două camere în locul uneia singure?
Articolul de mai sus este posibil ca urmare a faptului că testez un LG G5 prin programul Orange Smartphone Tester.