De când am pus mâna pe acest telefon m-am tot gândit cum să fac să văd dacă acumulatorul lui este într-adevăr caracteristica forte. Și mi-am imaginat tot felul de scenarii în care un plus de autonomie s-ar dovedi decisiv. M-a ajutat și sugestia unui prieten care călătorește frecvent peste hotare, cu avionul, și care are ca singur dispozitiv în timpul acestor călătorii telefonul smart. Este omul care cu siguranță apreciază la un smartphone autonomia crescută, motiv pentru care fuge de terminalele unibody, a căror baterie nu poate fi schimbată, ca dracul de tămâie. Da, știu, au apărut și bateriile externe, dar omul meu este mai conservator. Este printre puținii oameni pe care îi știu care se uită la filme pe telefon. Și, deși mi se părea total incomod să faci așa ceva, el m-a convins că în timpul unui zbor de câteva ore bune, sau într-o cameră de hotel din China, un film pe telefon se poate dovedi o soluție chiar fericită.
Așa că de aici a pornit și ideea mea. Cum se descurcă ASUS ZenFone Max ca player de filme? Îți omoară bateria vizionarea unui film? Cu astfel de întrebări în minte am pornit micul meu test, cu un scenariu extrem de simplu. Cu telefonul încărcat full, play pe un film întreg și văzut cât s-a consumat din baterie.
Recunosc cu mâna pe suflet că rezultatul a fost cu mult peste așteptările mele. Un film de peste două ore a consumat doar 7% din baterie.
Autonomia lui ASUS ZenFone Max este fără îndoială una dintre calitățile acestui telefon, probabil cea care îi dă un plus în fața competitorilor din aceeași clasă. Terminalul are și alte plusuri, pe care vi le voi prezenta într-unul din materialele viitoare, însă acumulatorul său de 5000 mAh chiar impresionează.