HomeFeaturedFocusGalaxy S7 ii costa 255 dolari pe cei de la Samsung

Galaxy S7 ii costa 255 dolari pe cei de la Samsung

Cam acesta este prețul de producție să îi spunem așa, sau, ca să fim și mai exacți, costul total al componentelor acestui telefon. Rezultatul a fost obținut în urma unei analize realizate de către IHS, o companie specializată pe astfel de cercetări. Ca un fapt inedit, cu doi ani în urmă, Samsung Galaxy S5 avea un cost total al componentelor cu un dolari mai mare. Nu diferența este spectaculoasă, ci faptul că în ciuda progreselor evidente din punct de vedere tehnic, prețurile de producție au rămas aceleași.

Ar fi ipocrit să spunem că diferența până la prețul de vânzare al telefonului intră în buzunarele Samsung. Mai există o grămadă de costuri palpabile, legate de transport, de marketing, de vânzarea propriu-zisă, de taxe fiscale și vamale.

Nu prea sunt de acord cu costuri pentru R&D, deși le putem accepta și pe acestea. Și aș fi tare curios cum le calculează experții Samsung. Nu de alta, dar îmi vine în minte un prost care punea la orice proiect special „cheltuieli de regie” de 40% doar pentru a diminua profitul, din care aveam și eu comision, pe motiv că „și femeia de serviciu trebuie plătită, că muncește mai mult când avem proiecte speciale, la fel și directorul general”, deși acesta din urmă nu venea la firmă cu săptămânile, iar prima, săraca, nu vedea un sfanț în plus. Iar argumentul final, „că așa se face!” mă umple de nervi și e pe cale să îmi strice ziua.

Așa că revenim la costul componentelor din Galaxy S7, unde aș fi foarte curios să văd, de exemplu, o diferență între ecranul drept și cel de la edge și mai ales cât de mult o justifică ea pe cea de preț dintre cele două telefoane. Uite, o idee frumoasă pentru IHS.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep