Se împlinesc 10 ani de la un moment crucial pentru Twitter, 10 ani de la primul tweet, acel celebru “just setting up my twttr” al co-fondatorului companiei, Jack Dorsey, @jack. E drept că popularitatea acestei rețele, care în momentul lansării sale se numea Twttr a crescut ceva mai târziu, însă acela a reprezentat un moment de cotitură și este considerat și acum ca fiind punctul de debut al acestui serviciu de socializare/comunicare. Motiv pentru care cei de la Twitter merită o urare de viață lungă și pe viitor.
Cu bune și cu rele, Twitter-ul a devenit o componentă importantă a profilului virtual al oricărui internaut sau a oricărei figuri publice care se respectă cât de cât. O companie ale cărei baze au fost puse în 2006 de către Jack Dorsey, Evan Williams, Biz Stone și Noah Glass și care în prezent are aproape 4000 de angajați la nivel global și a realizat venituri de 2,21 miliarde de dolari în anul trecut. O rețea de socializare care în luna ianuarie a acestui an a avut 332 milioane de utilizatori activi.
La mulți ani, Twitter!