HomeFeaturedFocusFoxconn achizitioneaza Sharp pentru 6,3 miliarde dolari

Foxconn achizitioneaza Sharp pentru 6,3 miliarde dolari

După cum se poate vedea, suma este ceva mai mare decât ceea ce ieșise la iveală cu o lună în urmă, atunci când am mai discutat despre această propunere de achiziție, moment în care valoarea vehiculată a tranzacției era de 5,2 miliarde dolari. Se pare că negocierea a fost dură, prețul a fost urcat în urma ei. De asemenea, se poate spune că banul primează, pentru că Sharp a ales oferta mai avantajoasă financiar, chiar dacă asta presupune înstrăinarea unei companii emblematice pentru economia Japonei, companie ce a fost destul de dorită chiar de către autoritățile nipone, cele care controlează fondul Innovation Network Corp. of Japan, al doilea ofertant pentru Sharp.

Prin această achiziție, Foxconn își consolidează poziția de furnizor de componente pentru Apple, lucru care ajută enorm în păstrarea colaborării dintre cele două companii. Foxconn este firma care asamblează iPhone-ul pentru Apple și are și atribuția de a aduna și achiziționa toate componentele. S-ar putea (și așa este logic) ca pe viitor să vedem panel-uri Sharp folosite mult mai frecvent în iPhone și poate chiar și iPad (ele sunt folosite și în prezent), lucru care ar putea deranja puțin apele la un alt furnizor important pentru Apple. Este vorba despre Samsung.

Trebuie menționat și că Foxconn nu depinde doar de Apple, deși acesta este cel mai mare client, compania asamblând și pentru alte nume mari din industrie și că cele mai delicate probleme de aprovizionare s-au produs tocmai pe display-uri. Aceste probleme ar trebui să fie istorie odată cu deținerea Sharp, unul dintre motivele majore care au împins Foxconn-ul către această achiziție.

Alte detalii despre tranzacție nu au fost încă făcute publice.

via Gizmodo

2 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep