Este un fel de adaptare a zicalei populare care spune că unde nu-i cap, vai de picioare. Și este forma foarte compactă a teoriei mele, pe care am mai expus-o pe aici, conform căreia un producător care face un produs atractiv, unul care să rupă cu adevărat gura târgului, dar care nu are o strategie de vânzări bine pusă la punct și o echipă pregătită, pleacă din start cu un handicap foarte mare, de cele mai multe ori foarte greu de remontat.
Ne-au confirmat acest lucru cei de la OnePlus, care au adus prin One un produs atractiv, un adevărat flagship killer cum l-au numit ei. Din păcate pentru produs, strategia cel puțin ciudată de vânzări, pe bază de invitație, a fost o barieră în calea unui succes mai mare al produsului, care a fost destul de repede egalat ca și raport specificații/preț (tocmai argumentul său forte) de alți competitori, pierzând astfel avantajul pe care îl avea în fața acestora. Între timp cei de la OnePlus au luat-o razna și la prețuri, așa că urmașii lui OnePlus One nu au mai avut același succes.
Acum avem o altă dovadă de smartphone care arăta un potențial interesant în momentul anunțului inițial, dar care s-a irosit în zadar din cauza strategiei de vânzări deficitare. Este vorba despre Saygus V2, un smartphone anunțat oficial cu mai bine de un an în urmă și disponibil la precomandă destul de repede după acel anunț, pe care sincer nu l-am mai urmărit de atunci și despre care am citit astăzi că, într-un final, a început livrările către cei care au plasat precomenzi. Am rămas căscat!
Un smartphone cu display full HD de 5 inchi, cu chipset Qualcomm Snapdragon 801, cu memorie RAM de 3 GB, cu stocare de 64 GB, cu camere foto de 21 și de 13 megapixeli, cu acumulator de 3100 mAh și o certificare IP7X (orice ar însemna ea), arăta foarte bine, măcar pe hârtie, cu un an și ceva în urmă. Avea unele trăsături spectaculoase. Însă să dai pe el 549 dolari la un an distanță de acel moment, când și-a pierdut evident mult din strălucire, este cam aiurea. Motiv pentru care cred că nu se va mai bucura de succes așa cum ar fi avut potențialul să o facă acum un an.
via GSM Arena