Iată că Apple mai reușește și câte un record negativ printre toate realizările trâmbițate mai mult sau mai puțin agresiv. 2015 este primul an din 2008 încoace în care prețul acțiunilor companiei a scăzut, lucru care probabil că a durut destul de mult în rândul investitorilor. Nu de alta, dar valoarea capitalizată pe care se estimează că gigantul a pierdut-o în acest fel se învârte în jurul sumei de 57 miliarde dolari. Deloc puțin! Prețul acțiunii a pierdut 4,64 procente pe parcursul lui 2015, ajungând la 105,26 dolari. Asta deși a avut un maxim de peste 134 dolari per acțiune, dat de lansarea si succesul Apple Watch.
Nu le-aș plânge deloc de milă celor de la Apple, o companie care a arătat că știe să fie extrem de profitabilă (deși face acest lucru chiar pe spinarea clienților săi, care îi ridică osanale), însă cred că un semnal de alarmă a fost tras în cercurile înalte din Cupertino. Ultima generație de iPhone-uri nu a mai stârnit entuziasmul așa cum se întâmpla în trecut, lucru resimțit oarecum și în ultimele cifre de vânzări, care s-au situat sub estimările companiei.
Încă odată, deși nu sunt un fan al produselor Apple, îmi doresc din suflet ca acesta să fie doar un semnal de alarmă. Unul din care compania să tragă niște concluzii pozitive, unul care să ducă la corelare mai atentă și mai reală între produsul lansat și marketingul care i se face. Sau, ca să fiu și mai direct, un semnal care să ducă la un iPhone ceva mai revoluționar decât ultimele apariții.
via AppleInsider
Ultimele produse Apple nu au mai adus nimic revolutionar sau uimitor. Asteptam sa vedem ce se va intampla.