V-am spus eu că Xiaomi Redmi 3 este foarte aproape de lansare? V-am spus! Ei bine, iată că nu a mai durat decât câteva zile și producătorul chinez a prezentat oficial terminalul. Prea multe surprize de ordin tehnic nu există, configurația acestuia fiind făcută publică cu ocazia vizitei pe care terminalul a făcut-o la TENAA. Chiar și așa, o să mai trecem odată in revistă specificațiile tehnice ale lui Redmi 3, pentru că acum avem prețul telefonului. Să vedem ce oferă acesta unui cumpărător dispus să plătească 105 dolari pentru el.
Un ecran HD (720 x 1280 pixeli) de 5 inchi ascunde în spatele său un chipset Snapdragon 616 cu procesor octa-core și GPU Adreno 405, o memorie RAM de 2 GB, o stocare internă de 16 GB, care poate fi extinsă prin microSD cu încă 128 GB prin slotul hibrid dual-SIM. Camerele foto sunt de 13 megapixeli (f/2.0) și de 5 megapixeli, acumulatorul este de 4100 mAh cu suport pentru fast charging. Toate învelite într-o carcasă metalică!
Telefonul va fi pus în vânzare în China chiar de mâine, cu promisiuni de desfacere (care nu ne încălzesc deloc) și în India. Așteptăm pasul cel mare promis de chinezi de ceva vreme. Până atunci, site-urile de comerț din China sunt soluția pentru doritori.
via GSM Arena