Până la mult-așteptatul ZenFone 3, iată că taiwanezii de la Asus mai adaugă un menbru la familia deja stufoasă ZenFone 2. Nu este deloc rău, pentru că Deluxe Special Edition arată foarte bine, cel puțin pe hârtie. Telefonul a cunoscut deja o primă lansare oficială în vara anului trecut, în luna august, atunci când a fost prezentat în Brazilia. Eu pun pe seama unei disponibilități mult mai vaste această readucere a lui în atenția opiniei publice. Nu este o informație confirmată, este mai degrabă o dorință de-a mea.
Noul Deluxe Special Edition vine și cu un mic plus la nivel de chipset. Intel Atom-ul Z3580 a fost înlocuit cu Intel Z3590 (de asemenea quad-core la 2,5 GHz). Restul specificațiilor se păstrează. Aceeași memorie RAM de 4 GB LPDDR3 și aceeași stocare internă de 256 GB, aceleași camere foto de 13 și de 5 megapixeli, același acumulator de 3000 mAh, toate ascunse în spatele unui display de 5,5 inchi și rezoluție full HD. Practic același telefon prezentat în vară în Brazilia, cu un chipset de generație puțin mai nouă.
Încă odată, sper în detalii comerciale diferite, măcar la nivel de disponibilitate. Este păcat de un asemenea terminal.
via GSM Arena