Avem de-a face cu un clip video publicat de către doi leak-steri destul de faimoși, care redă o animație în care chipurile se află viitorul terminal de top de la Samsung, Galaxy S7. Mai exact, chiar versiunea Plus a acestui flagship. Nu vreau să intru prea tare în detalii speculative de ordin tehnic de genul “nu se vede slotul pentru microSD” sau “micro-USB-ul nu este Type-C”, le consider vorbe în vânt menite doar să umple spațiul, atâta timp cât materialul nu este unul oficial.
Însă aș vrea să vă spun părerea mea personală despre ceea ce am văzut în acest scurt video, despre terminalul care sper din tot sufletul că nu va fi Galaxy S7. Așteptările sunt mari și dezamăgirea ar fi cruntă dacă acesta este tot update-ul pe care poate Samsung să îl aducă. În plus (și cred că nu sunt singurul care vede asta), designul tinde tot mai mult să semene cu cel de iPhone 6s. Desigur, poate fi o rețetă care să asigure un oarecare succes, iar HTC tocmai a demonstrat asta, însă mi se pare că există terminale cu design mult mai atrăgător decât cel al iPhone-ului 6s, dacă tot trebuie să ne inspirăm de undeva.
Clipul de mai jos devine astfel și material de studiu, pentru că chiar vreau să vă întreb dacă și voi vedeți această asemănare. Și dacă suntem de acord că ea există, face Samsung bine că adoptă liniile de design ale celor de la Apple? Că eu unul nu le găsesc deloc ca fiind cele mai inspirate.
via GSM Arena