Se pare că se poartă update-urile unor modele de smartphone, fie că se cheamă pro, enhanced-edition sau High-End, ca în cazul lui Oppo R7 Plus. De această dată vorbim despre M3 Pro, un terminal care vine ca variantă îmbunătățită a lui Elephone M3, un adevărat model de low-budget, despre care am vorbit nu cu foarte multă vreme în urmă și care oferea câteva specificații de top la doar 99 de dolari.
Chiar dacă nu se cunoaște prețul lui Elephone M3 Pro, sunt convins că nu va sări foarte mult de bariera de 100 de dolari. Îndrăznesc să afirm acest lucru chiar dacă informațiile spun că M3 Pro va duce cantitatea de memorie RAM la 3 GB și le va propune utilizatorilor o cameră foto cu senzor Sony IMX230. Restul specificațiilor sunt aceleași ca cele de la M3, avem de-a face chiar și cu un senzor de amprentă digitală, cu chipset-ul MediaTek Helio P10 sau conector USB Type-C. În plus, M3 Pro pare destul de decis să treacă la Android 6.0 Marshmallow.
Exact cum spuneam ceva mai devreme, avem parte de o adevărată armată de terminale cu raport preț/specificații extrem de atractiv, o armată în care un terminal de la OnePlus devine un simplu soldat care nu mai strălucește excesiv. Elephone M3 Pro este un alt soldat, care pare la fel de devotat țelului său.
via Elephone