Conferința Microsoft BUILD continuă la Moscone Center în San Francisco și la anul. Între 30 martie și 1 aprilie 2016 Microsoft va organiza conferința BUILD dedicată dezvoltatorilor la care vor fi arătate elemente noi pentru Windows 10, Office, Azure și poate HoloLens și alte proiecte interesante la care lucrează Microsoft.
După cum știți, deja tradiționalul BUILD se desfășoară în același loc cu Apple WWDC și Google I/O având aceiași audiență: dezvoltatorii de aplicații și soluții pe platforma proprie.
Anul trecut am ratat BUILD și îmi pare tare rău după ce în 2014 am văzut live lansarea lui Lumia 930. Sper ca la anul să nu se mai repete și să pot să ajung să văd noile anunțuri ale Microsoft și să discut cu oamenii din spatele produselor.
Deocamdată nu sunt detalii legate de momentul în care se va da startul pentru înregistrări. O să vă țin la curent.