După cum o spune și numele, avem de-a face cu un urmaș al lui Gionee Marathon M3, un smartphone care pune accentul pe capacitatea bateriei și, implicit, pe autonomia cu mult peste medie. Este și cazul lui Marathon M5, care propune utilizatorilor doi acumulatori de câte 3010 mAh fiecare. Cu un total de 6020 mAh, telefonul nu doar că are o autonomie impresionantă, dar poate încărca și alte dispozitive dacă este nevoie. Cât despre partea cu ieșitul din China, din păcate pentru fanii telefoniei mobile din zone mai europene, această călătorie este destul de scurtă. Marathon M5 devine disponibil în India, fără detalii prea multe despre o continuare a acestei expansiuni comerciale.
Chiar și așa, telefonul merită puțină atenție, pentru că împachetează câteva caracteristici tehnice interesante. Una dintre ele este cantitatea de memorie RAM, de 3 GB, destul de neobișnuită pentru un mid-range și diferită de cea a versinii disponibile în China, care vine doar cu 2 GB de memorie RAM. În spatele ecranului de 5,5 inchi și 720p rezoluție, se mai ascund: un chipset MediaTek MT6735 cu procesor quad-core de 1,5 GHz, o stocare internă de 32 GB (iarăși, dublă față de standard), o cameră foto principală de 13 megapixeli, una frontală de 5 megapixeli, conectivitate LTE, abilități dual-SIM și un Android 5.1 Lollipop cu Amigo 3.1 UI peste el.
O combinație cam ciudată, de specificații entry-level amestecate cu unele de top. Iar prețul este undeva la mijloc, aproximativ 270 dolari pe piața din India. Există fără îndoială și variante mai sănătoase, însă ingineria cu autonomia sporită se pare că nu vine chiar gratis. Depinde cât de mult vă incomodează un power bank extern.
via NDTV