Într-un ritm alert care îmi place foarte mult Microsoft anunță prin vocea lui Gabe Aul încă un update pentru sistemul de operare Windows 10 pentru mobil. E vorba de build-ul 10581 Insider Preview care e deja disponibil pentru download prin Fast Ring și pe care l-am pus deja.
S-a instalat extrem de repede, prin upgrade de la versiunea 10572 (merge și de la 10549). În mai puțin de 40 de minute a fost descărcat, instalat și cu update-urile făcute. Toate aplicațiile sunt la locul lor, Windows Store merge mai repede, pare puțin mai rapid. Și mi-a detectat cardul SD pe care nu îl vedea în build-ul precedent!
Gabe Aul spune că elementele de noutate în noul Windows 10 Mobile Insider Preview 10581 sunt:
– Pentru aparatele Windows Phone 8.1 precum Lumia 930, Lumia Icon și Lumia 1520 care beneficiau de “Hey Cortana”, merge din nou. Se reactivează din Settings, Extras și apoi Hey Cortana
– fotografiile merg acum partajate și către alte canale direct din Photos
– autonomia a fost îmbunătățită
– predicția textului și corecția automată au primit îmbunătățiri
– sincronizarea Voicemail merge
– problemele pe dual-SIM apărute în build-ul precedent sunt remediate
Probleme:
– bug-ul de 5 min ecran negru la pornire rămâne
– nu se poate selecta o locație implicită pentru salvare pe SD
– dacă aplicațiile sunt mutate pe SD, pot să nu mai meargă (se remediază prin reboot)
– dacă se folosește o restaurare pe de un aparat cu altă rezoluție, vor apărea probleme de afișare
Plus probabil altele pe care încă nu le știm. De exemplu bug-ul legat de partajare prin trimitere pe email prin Outlook ce nu mai închide clientul e încă aici.
Eu pot să vă spun că l-am pus deja și că am început să îl testez. Nu am descoperit încă probleme.
via Microsoft