Aseară Microsoft a lansat un nou build de Windows 10 pentru PC pentru Windows Insiders. E vorba despre build-ul 10565 care vine cu o grămadă de chestii noi, chiar foarte utile.
Prima și poate cea mai faină este integrarea opțiunilor de comunicare Skype prin voce, video și audio în Windows via aplicațiile Universal din Windows 10, făcând mai simplă accesarea și folosirea lor. Normal, ca să puteți beneficia de noile elemente de funcționalitate e nevoie să aveți sistemul conectat la internet pe WiFi sau 3G/4G. Direct din Action Center va fi posibil să se răspundă la apeluri și mesaje via Skype.
A două chestie faină este introducerea funcției de Preview pentru tab-urile din browser-ul Microsoft Edge.
De asemenea a fost introdusă și posibilitatea de sincronizare a elementelor din Favorites și Reading list din Edge.
Și Cortana are parte de chestii noi: acum poate să înțeleagă și să folosească notițele scrise de mână!
Mai mult, Cortana se extinde și știe să monitorizeze și activitățile extra precum biletele de vacanță, biletele film sau alte evenimente care vin sub forma unor confirmări pe email. Cu două ore înainte de eveniment Cortana va genera o notificare inclusiv cu informații despre traseu și va oferi chiar opțiunea de a chema un mijloc de transport via Uber!
În noul build sunt introduse și ceva îmbunătățiri legate de interfață, în special pentru culorile asociate marginii ferestrelor și un nou set de icon-uri plus opțiuni extinse pentru meniul contextual.
Dar poate cea mai utilă adiție este posibilitatea de a activa noile build-uri de Windows 10 folosind chei de Windows 7, 8 și 8.1! Adică nu o să mai fie nevoie ca în prelabil să fie instalat un Windows 7, 8 sau 8.1, activat și abia pe urmă pornit upgrade-ul la Windows 10 ca să fie folosită cheia validă.
Din păcate sunt introduse și o serie de bug-uri: fereastra Search nu funcționează dacă nu e activă Cortana, aplicația Xbox leak-uiește memorie, WebM și VP9 nu sunt prezente, tabletele de 8 inci s-ar putea să dea blue screen la upgrade. Bug-urile nu sunt deranjante pentru marea majoritate așa că recomand upgrade-ul.
Eu încă nu l-am făcut, încerc diseară.
via Microsoft