Deja am justificat, încă din titlu, unul dintre principalele motive pentru care am abordat acest material. Conform promisiunilor Oppo din momentul anunțului oficial, va fi disponibil și din Europa, prin intermediul magazinului online al chinezilor al producătorului, OppoStyle. Este o veste bună, în perspectiva faptului că majoritatea terminalelor cu specificații de top ale producătorilor chinezi mai exotici nu prea ajung pe Bătrânul Continent sau, dacă ajung, o fac pe canale ceva mai gri. Și cum R7s arată destul de bine din punct de vedere hardware, merită câteva clipe din atenția noastră. Așa că haideți să îi luăm puțin la puricat configurația!
Cea mai slabă componentă, după părerea mea, este chipset-ul. Un Qualcomm Snapdragon 615 cu procesor octa-core și GPU Adreno 405 pare usor depășit de memoria RAM de 4 GB sau de ecranul Super AMOLED de 5,5 inchi, protejat cu sticlă 2.5D. Peisajul este completat de o stocare internă de 32 GB, de o cameră foto principală de 13 megapixeli, cu Phase Detection Auto Focus, de o cameră foto pentru selfie-uri de 8 megapixeli, de un acumulator de 3070 mAh cu VOOC Rapid Charge, tehnologie care în doar 5 minute de încărcare oferă suficientă energie pentru două ore de convorbiri 2G. Pe asta chiar aș vrea să o văd!
Toate bune și frumoase, am uitat să menționez un Android 5.1 Lollipop. Însă și Oppo a uitat să ofere detalii legate de prețul acestui terminal, astfel încât, pentru moment, nu putem spune cu mâna pe inimă că disponibilitatea lui și în Europa este o veste cu adevărat bună pentru fanii dispozitivelor mobile convenabile prin prisma raportului preț/specificații.
via PhoneArena