Există semne că asistăm la manevre militare de amploare prin care producătorul chinez cu o evoluție explozivă pe piața din țara natală va pătrunde în sfârșit, după foarte multe ezitări, la modul cât se poate de oficial, în Statele Unite. Xiaomi Redmi 2 Pro a fost supus spre aprobare și a primit aviz favorabil după vizita făcută la FCC, organismul care reglementează circulația dispozitivelor mobile pe piața americană. Ar fi un mare pas în față făcut de chinezi și ar deschide pofta acestora de a explora noi orizonturi, acolo unde, prin aceste “orizonturi” se înțelege Europa. Sau cel puțin așa îmi place mie să sper.
Redmi 2 Pro este un smartphone entry-level, care vine însă cu un preț atractiv. Pentru aproximativ 110 dolari primim un display de 4,7 inchi și rezoluție 720 x 1280 pixeli, un chipset Qualcomm Snapdragon 410, cu procesor quad-core, o memorie RAM de 2 GB, stocare internă de 16 GB, cu posibilități de extindere prin microSD, un acumulator de 2200 mAh, un cuplu de camere foto de 8 și de 2 megapixeli, conectivitate LTE, abilități dual-SIM. Arată destul de bine la banii ăștia, până la urmă asta este specialitatea Xiaomi și strategia pe care și-au construit chinezii succesul.
Problema este dacă și cum va fi primit pe piața din Statele Unite acest terminal. De recepția pe care i-o vor oferi americanii va depinde probabil și strategia pentru Europa. Așa că sper să le iasă pașii și să se bucure de o reacție pozitivă peste ocean.
via Liliputing