HomeFeaturedFocusSamsung da semne de revenire

Samsung da semne de revenire

În timp ce Sony pare să se simtă din ce în ce mai rău și lasă impresia că este pe care să se resemneze neputincios în fața eșecului, Samsung oferă un exemplu de revenire. Previziunile interne ale companiei pentru cifrele financiare ale celui de-al treilea trimestru al anului (iulie – septembrie), arată o creștere a profitului, care pare să revină la cifre care amintesc de perioadele de glorie. Aproximativ 6,3 miliarde de dolari profit realizat din venituri de 43,9 miliarde dolari, cam acestea sunt cifrele furnizare de analiștii companiei, lucru care s-a lipit imediat de sufletele publicului și s-a reflectat într-o evoluție pozitivă a prețului acțiunii.

Cei mai cârcotași spun că lucrurile sunt departe de a se fi liniștit, dat fiind că această creștere provine în principal din vânzarea de componente, nici decum dintr-o evoluție spectaculoasă a vânzărilor de smartphone. Este un avertisment cu bătaie mai lungă, care vrea să scoată în evidență vânzările slabe ale flagship-urilor Samsung. Însă, spre deosebire de un anumit rival, Samsung are o prezență cel puțin la fel de solidă și pe zona de mid-range sau entry-level.

Aș îndrăzni să spun că, la final, important este profitul realizat și abia apoi sursa acestuia. Oricum, vom vedea destul de curând și care este ierarhia producătorilor pe trimestrul încheiat. Atunci va veni adevărata avalanșă de interpretări și teorii.

via Samsung Tomorrow

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep